Companii

România ia exemplul Austriei? Ministrul austriac al economiei cere stabilirea unui nivel de preţ maxim pentru carburanţi în perioadele în care consumul creşte

România ia exemplul Austriei? Ministrul austriac al economiei  cere stabilirea unui nivel de preţ maxim pentru carburanţi în perioadele în care consumul creşte

Autor: Roxana Petrescu

20.04.2012, 14:41 509

Ministrul Economiei din Austria, Reinhold Mitterlehner, a declarat la mijlocul acestei săptămâni că instituţia pe care o conduce intenţionează să stabilească un "coridor de preţuri" pentru carburanţi care se va aplica în perioadele în care consumul creşte, aşa cum este cazul sărbătorilor.

Practic, austriecii se gândesc să introducă o limită maximă de preţ, care să fie egală cu media preţurilor practicate cu circa zece zile înainte de perioadele în care traficul este aşteptat să crească. Mitterlehner a descris atitudinea companiilor petroliere ca fiind inacceptabilă, spunând că de fapt petroliştii nu fac altceva decât să crească preţul la pompă, potrivit publicaţiei Vienna Times. Statul austriac, prin grupul petrolier OMV, este proprietarul celei mai mari companii din România, Petrom, care anul trecut a făcut un profit net de circa 900 de milioane de euro.

Potrivit informaţiilor disponibile, în urmă cu aproximativ două săptămâni marile companii petroliere din România au avut o întâlnire la Ministerul Economiei unde s-au discutat mai multe aspecte, pornind de la nivelul redevenţelor, până la politica de preţuri. În timp ce unele companii petroliere, cum este cazul Lukoil, susţin că discuţiile s-au axat pe introducerea unei formule de calcul unice din care ar urma să rezulte un preţ de referinţă valabil pentru toată piaţa carburanţilor, surse din piaţă spun că de fapt discuţiile s-au bazat pe identificarea unor modalităţi prin care ar putea fi introdus un plafon maxim de preţ.

Ministerul Economiei nu a comentat aceste informaţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO