Companii

România le face cu ochiul investitorilor în energie verde: este a 13-a cea mai atractivă ţară din lume

România le face cu ochiul investitorilor în energie verde: este a 13-a cea mai atractivă ţară din lume

Foto: Shutterstock

Autor: Roxana Petrescu

22.11.2011, 14:12 970

România a urcat pe locul 13 între cele mai atractive ţări din lume privind investiţiile în energia regenerabilă, potrivit unui raport realizat de Ernst & Young care analizează în total 40 de ţări, principalul magent pentru investitori fiind schema de sprijin pusă la dispoziţie de statul român, caracterizată de analiştii Ernst & Young ca fiind "una dintre cele mai atractive."

În total, în următorii zece ani, valoarea schemei de sprijin prin certificate verzi se ridică la peste 10 miliarde de euro.

"CEZ a finalizat montarea a 338 de MW la parcul eolian Fântânele - Cogealac (Dobrogea) şi va deveni cel mai mare parc eolian onshore din Europa în 2012 când vor fi instalaţi toţi cei 600 de MW. În martie, Iberdrola a început lucrările la parcul eolian de 1.500 de MW, care ar putea fi cel mai mare parc eolian din lume la momentul finalizării în 2017. Primii 80 de MW ar putea fi operaţionali la sfârşitul anului 2011", se arată în studiul realizat de Ernst & Young.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO