Companii

România produce aproape un milion de biciclete, 7% din totalul din UE

Autor: Cristina Roşca

28.08.2017, 00:07 1768

România a produs anul trecut circa 900.000 de biciclete, o valoare relativ constantă comparativ cu 2015, însă de două ori mai mare decât în perioada 2008-2009.

Piaţa locală se află de asemenea în topul celor mai mari producători de părţi componente pentru astfel de vehicule, aflându-se pe poziţia secundă în UE după Italia, după o evoluţie similară ca în cazul celei de produse finite.

Astfel, jucătorii de pe piaţa locală au realizat anul trecut părţi componente pentru biciclete în valoare de 300 de mi­lioane de euro. România are o cotă de piaţă în UE de 17% pe acest segment, un segment unde se bate cu Italia, liderul detaşat (cu o cotă de piaţă de 27%) şi cu Germania, arată raportul anual al Con­fe­de­raţiei Industriei Europene a Bi­cicletelor. Rapor­tul aferent anului 2017 anali­zează datele pe 2016.

România este un nu­me im­­portant în produc­ţia de bi­ci­­clete - atât părţi com­­ponente, cât şi pro­duse finite -, iar im­por­tan­ţa ei a crescut în ultimii ani ca urmare a unei evoluţii fa­vorabile a consumului de astfel de produse atât în Eu­ropa, cât şi în afara bătrânului continent.

Evoluţia pieţei de ve­hicule pe două roţi poate fi pusă pe seama faptului că tot mai mulţi consumatori merg la muncă pe bicicletă pe de-o parte, dar şi pe seama faptului că numărul celor care fac sport (merg pe munte cu bicicleta spre exemplu) a crescut, pe de altă parte.

Potrivit datelor ZF, cea mai mare parte a producţiei de biciclete pleacă peste hotare, ajungând în magazinele de echipamente sportive din toată lumea, cum este şi cazul Decathlon sau Intersport. O parte din produse chiar se întorc în magazinele din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO