Companii

Romprest face curatenie in bazele militare americane de la Kogalniceanu si Babadag

Romprest face curatenie in bazele militare americane de la Kogalniceanu si Babadag

Click pentru imaginea marita

14.08.2007, 18:07 136

Romprest Service, companie la care fondul de investitii 3i - unul dintre cei mai mari jucatori mondiali din domeniu - a preluat 30% din actiuni, a castigat licitatiile internationale organizate de Armata Americana pentru contractele de curatenie la bazele de la Kogalniceanu si Babadag.
Compania romana a licitat pentru cinci contracte si a castigat patru dintre acestea. Potrivit unor estimari din piata, valoarea cumulata a acestor contracte este de aproximativ 1 mil. $. Contractul se deruleaza pe o perioada de un an cu o perioada de prelungire de inca un an.
"Contractele se refera la curatenia exterioara a bazelor, la mentenanta exterioara si amenjarea spatiilor verzi , intretinerea spalatoriei de masini si operatiunile de deratizare, dezinsectie etc", a spus Florin Bolchis, vicepresedinte al Romprest Service.
Sud-estul tarii face parte din zona in care compania este interesata sa-si dezvolte cu precadere activitatile, alaturi de Bucuresti, si partea de nord a Capitalei, pana la Brasov.
Romprest si-a bugetat pentru acest an o cifra de afaceri de peste 20 mil. euro, in crestere cu 25% comparativ cu nivelul de peste 16 mil. euro raportat in 2006. In urmatorii trei ani, Romprest vizeaza afaceri de circa 50 mil. euro, cu un ritm superior celui de 25%. Compania are de asemenea in plan achizitii de peste 10 mil. euro in urmatoarea perioada, si de aceea se uita la companiile care au capacitatea de a absorbi capital si de a profita de oportunitatile de crestere.
In prezent Romprest are peste 2.800 de angajati, insa in urmatorii ani, datorita planurilor de extindere, compania ar putea ajunge la peste 5.000 de oameni. In prezent, actionariatul companiei de curatenie se imparte intre Detaco LLC (60%), fondul 3i Group (30%) si Compania National Aeroportul Henri Coanda-Bucuresti SA (10%), potrivit datelor de la Registrul Comertului.
Cristi Borcea, directorul executiv al Clubului de Fotbal Dinamo, a iesit din afacerea Romprest cu o luna inainte ca aceasta sa fie preluata de catre fondul de investitii 3i. El a vandut in luna mai pachetul de actiuni detinut la Romprest Service catre fondul Detaco pentru ca ulterior acesta sa vanda 30% catre gigantul 3i. Borcea nu mai apare direct ca actionar in companie.
Gigantul 3i este la al doilea deal pe piata locala, dupa ce la inceputul acestui an a semnat cu actionarii Centrului Medical Unirea (CMU) preluarea unui pachet de aproximativ 47% din titlurile companiei.
Romprest are in momentul de fata trei divizii: de curatenie si servicii aeroportuare, de salubritate, de drumuri, intretinere si reparatii, dar si o subsidiara, Romprest Security. Compania asigura servicii integrate pe piata de facility management. Facility management se refera la toate activitatile necesare pentru mentinerea curateniei si intretinerii unei cladiri, complex comercial sau industrial din momentul construirii, dar si dupa darea in folosinta.
Potrivit estimarilor anterioare ale reprezentantilor companiei, valoarea acestei pietei este de aproximativ 100-150 mil. euro si are un ritm de crestere de peste 20-25% in 2007. Acest ritm de crestere va accelera considerabil in urmatorii ani datorita parcurilor industriale si comerciale mari, dar si mall-urilor care urmeaza sa fie date in folosinta.


ROMPREST IN CIFRE

Cristi Borcea (foto), directorul executiv al Clubului de Fotbal Dinamo, a iesit din afacere, vanzand 20% din actiuni fondului Detaco, care ulterior a cedat 30% catre 3i;
In prezent fondul de investitii 3i detine 30% din actiunile companiei;
Compania si-a bugetat o cifra de afaceri de peste 20 mil. euro in acest an;
Are peste 2.800 de angajati si vrea sa ajunga la 5.000 de persoane in urmatorii ani;
Activeaza pe o piata cu un ritm de crestere de 20-25% anual.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO