Companii

Ruşii de la Gazprom au făcut o ofertă pentru toate benzinăriile Rompetrol din România

 Ruşii de la Gazprom au făcut o ofertă pentru toate benzinăriile Rompetrol din România

Autor: Roxana Petrescu

19.07.2011, 09:47 4580

Compania petrolieră sârbă NIS, controlată de ruşii de laGazprom, a făcut în urmă cu două luni o ofertă pentru preluareaîntregii reţele de benzinării din România a grupuluiRompetrol, al doilea jucător din piaţa de profil locală.

Kazahii de la KazMunaiGaz, propietarii grupului Rompetrol, nuau intrat în negocieri dar spun că acest lucru arată care suntintenţiile ruşilor în ceea ce priveşte distribuţia de carburanţidin regiune.
"Am primit o ofertă de la NIS pentru reţeaua de benzinării dinRomânia. Am spus nu", a declarat Saduokhas Meraliyev, preşedintelegrupului Rompetrol.
Potrivit lui Titov Buzescu, vicepreşedintele pe retail algrupului, reţeaua de benzinării ar fi evaluată la circa 500 demilioane de euro.
Compania Rompetrol a deschis în urmă cu câteva luni oreprezentanţă în Turcia, a 13 a ţară în care brandul va fiprezent.
Rompetroleste al doilea jucător de pe piaţa distribuţiei de carburanţi dinRomânia, după Petrom, cu o reţea de 450 de benzinării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO