ZF 24

Ryanair vine la Bucureşti să caute peste 100 de viitori însoţitori de bord şi oferă salarii debutanţilor de 1.200 de euro

Ryanair vine la Bucureşti să caute peste 100 de viitori...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

31.03.2015, 16:00 4056

Ryanair, cea mai mare companie de transport aerian low-cost din Europa, vrea să recruteze peste 100 de români pentru posturile de însoţitori de bord, care vor lucra în diferite aeroporturi din Europa, inclusiv din România.

Conform site-ului Ryanair, alocaţia pentru „noii veniţi ”este de 1.200 de euro în primele şase luni.

Pentru posturile de însoţitori de bord, Ryanair nu cere experienţă pe un post similar, candidaţii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să fie muncitori şi flexibili.

Dalmac, partenerul în recrutare al Ryanair, va veni la Bucureşti în perioada 9 -23 aprilie pentru a căuta candidaţi pentru trainingul de însoţitori de bord . Preţul unui astfel de curs este de circa 2.500 de euro, conform site-ului Dalmac.

„Am avut un răspuns fantastic în 2014 şi am fost mulţumiţi de candidaţii din România. Vrem acum „umplem” sute de poziţii, iar aceasta este o oportunitate foarte mare într-o industrie în creştere”, a declarat Andrea Reger, head of recruitment în cadrul Dalmac.

Ea spune că sunt posturi pentru toţi cei care termină cursurile de însoţitori de zbor organizate de companie.

„Acesta va fi al dolea curs in Romania, dar românii se pot înregistra la cursuri şi în străinătate. Toate cursurile încep cu un maxim de 35 de persoane”, a mai spus ea.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a anunţat recent că aşteaptă 500.000 de pasageri în acest an, respectiv un milion de pasageri în 2016, după ce a stat în umbră în primii şase ani de pre­zenţă pe piaţa aeriană locală.

Ryanair a venit în aprilie anul trecut pe aero­portul Henri-Coandă (Otopeni) din Bucureşti, iniţial cu zboruri spre Londra şi Dublin, iar în vară va ajunge să opereze curse spre patru destinaţii: Londra, Dublin, Madrid şi Bruxelles.

Ryanair este lider pe piaţa zborurilor low-cost din Europa şi operează în 30 de ţări, pe aproape 190 de aeroporturi. Anul trecut, compania aeriană a intrat pe 19 aeroporturi printre care şi Copenhaga, Hamburg, Santorini sau Stuttgart. În total, Ryanair transportă peste 80 de milioane de pasageni anual şi are 10.000 de angajaţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO