www.zf.ro - Ultima actualizare 00:15
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
Scăderea consumului şi creşterea TVA au scos Patria Vinum din piaţă
9 sep 2010
Patria Vinum, unul dintre puţinii retaileri specializaţi de vin
de pe piaţa locală, a închis luna trecută cele două magazine din
Capitală pe care le opera, iar acţionarii au solicitat intrarea
companiei în insolvenţă.
"Vânzările nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor.
Ar fi trebuit
să susţinem pierderile pe timpul verii în condiţiile în care
consumul scade în această perioadă, însă creşterea TVA, pe care tot
noi am suportat-o, ne-a condus la decizia de a închide", a spus
Tiberiu Duma, acţionar al Patria Vinum.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, ceilalţi acţionari ai
companiei sunt Bogdan Petrea (34%) şi Simona Vacariu (33%).
Primul magazin Patria Vinum a fost deschis în octombrie anul trecut
şi a lansat conceptul de vin la pompă şi vin la hartă. Potrivit
datelor de la Registrul Comerţului, compania a avut în 2009 o cifră
de afaceri de 67.000 de lei (16.000 de euro) şi pierderi de 240.000
de lei (57.000 de euro).
Patria Vinum s-a poziţionat pe segmentul scăzut şi mediu de preţ,
iar planul era ca la sfârşitul acestui an reţeaua să ajungă la 10
magazine. Cele două unităţi care au funcţionat au necesitat
investiţii de 75.000 de euro.
"Ne-am asumat pierderile", a mai spus Duma. Întrebat dacă se
gândeşte ca la un moment dat să relanseze magazinele, el a răspuns
că "în condiţiile economice de astăzi nu". Duma a precizat că are
alte proiecte în Timişoara, însă nu în industria vinului, ci în
zona de logistică. În 2007 el a vândut 15% din acţiunile firmei de
telecomunicaţii NetPoint Bucureşti către RCS&RDS într-o
tranzacţie de peste 2 mil. euro.
Retailul de vin este extrem de slab dezvoltat în România, puţinele
iniţiative de a deschide magazine de acest fel sfârşind la câţiva
ani de la lansare. Spre exemplu în anul 2007 omul de afaceri
Octavian Radu a închis importatorul Depozitul de Vinuri, spunând la
acea vreme că "evolutia businessului necesita resurse
disproporţionate cu dimensiunea acestuia". Depozitul de Vinuri avea
şi un magazin propriu Vices&More. În acelaşi an s-a închis şi
Vinlux.
"Nu există o cultură a a vinului în rândul consumatorilor fără
pretenţii pe de o parte. Pe de altă parte, pe această foame, un
client poate găsi doi litri de bere la trei lei. Dacă poate să
cumpere ceva mult mai ieftin, de ce să nu o facă", a spus Duma.

