Companii

Se laudă cu pierderi mai mici. Rezilierea contractelor păguboase de peste 400 mil. € a dus la diminuarea pierderilor Poştei cu 23 mil. €

Se laudă cu pierderi mai mici. Rezilierea contractelor păguboase de peste 400 mil. € a dus la diminuarea pierderilor Poştei cu 23 mil. €

Poşta Română va concedia cel puţin 600 de angajaţi până la sfârşitul lunii martie şi va reduce în continuare numărul oficiilor poştale. Foto Silviu Matei

Autor: Mirabela Tiron

06.03.2012, 00:05 603

Poşta a finalizat anul trecut cu pierderi de 4,3 milioane de euro, mai mici cu 23,7 milioane de euro faţă de anul anterior, după ce a reziliat contracte păguboase în valoare de 441 de milioane de euro, potrivit oficialilor companiei.

În 2010 compania finaliza cu pierderi 28 de milioane de euro la afaceri de 327 de milioane de euro.

"Ultimul an a reprezentat pentru Poşta Română o perioadă cu decizii luate sistematic în vederea redresării economice a companiei. Drept urmare a eforturilor, pentru prima dată în ultimii trei ani, mai precis din luna august 2011, Poşta a înregistrat profit, reuşind să încheie semestrul al doilea al anului trecut cu un profit de 3,7 milioane euro. Deşi am încheiat anul 2011 cu o pierdere de circa 4 milioane euro, acesta trebuie pus în balanţă cu cifrele din 2010", a declarat Dumitru Neagoe, directorul general al Poştei.

Poşta a diminuat pierderile cu peste 23,7 de milioane euro, de la 28 de milioane la 4,3 milioane de euro. În ianuarie anul acesta, compania a avut un profit brut de aproximativ 1,4 milioane euro.

"Pentru 2012, Poşta Română va continua alocarea de resurse şi dezvoltarea de noi proiecte pe segmentele cu ritm accelerat de creştere: servicii financiare, e-commerce, curierat rapid şi publicitate prin poştă, în paralel cu îmbunătăţirea serviciilor prestate publicului larg şi asigurarea furnizării serviciului poştal universal pentru toţi cetăţenii", a precizat Neagoe. Cifra de afaceri pe anul trecut nu a fost transmisă. În 2011 Poşta a reziliat mai multe contracte semnate în 2008, printre care cel cu Blue Air, Porsche mobility, Romprest şi UTI Facility Management.

Cu o reţea de circa 6.000 de unităţi poştale, din care cele mai multe aflate încă în "epoca ghişeelor cu geamuri", la care se formează cozi, şi cu un model comunist de avizări, pe hârtii completate de mână, în loc de avizări telefonice sau prin e-mail, Poşta Română este compania cu cea mai mare reţea de distribuţie.

Poşta Română va concedia cel puţin 600 de angajaţi până la sfârşitul lunii martie şi va reduce în continuare numărul oficiilor poştale, cu peste 135 unităţi, conform înţelegerii dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) după ultimele negocieri din acest an. Reducerea numărului de oficii poştale va fi efectuată tot în perioada imediat următoare, până la sfârşitul lunii aprilie, relevă scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI. În urma acestei reduceri, numărul total al oficiilor poştale va scădea de la 5.835 la sub 5.700 unităţi. Guvernul şi FMI au convenit totodată ca termenul în care autorităţile trebuie să găsească un investitor strategic dispus să preia cel puţin 20% din acţiuni la Poşta Română, în urma unei majorări a capitalului social, să fie prelungit cu două luni, până la sfârşitul lunii iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO