Companii

Seful Adama: In imobiliare era o adevarata goana dupa aur. Lucrurile devin rationale acum

Seful Adama: In imobiliare era o adevarata goana dupa aur. Lucrurile devin rationale acum

David Flusberg, seful Adama: Pentru reluarea vanzarilor de locuinte consider ca preturile trebuie sa redevina rezonabile, iar oamenii sa fie increzatori ca isi vor pastra slujbele.

18.03.2009, 14:38 141

Compania de dezvoltare imobiliara Adama, care a anuntat intentia de a investi 1,7 mld. euro in special in constructia de apartamente pe piata locala, a decis sa reduca volumul de investitii pentru acest an, a renuntat la o parte din angajati si a scazut preturile locuintelor in cateva proiecte.

Tinta companiei in momentul de fata este continuarea proiectelor incepute si mentinerea unui nivel ridicat al lichiditatilor pentru a supravietui intr-o perioada in care o serie de dezvoltatori au inceput sa inchida usile.
"Vom supravietui acestei perioade si acesta consider ca este cel mai important lucru in aceste zile. Nu cred ca toate firmele isi dau seama de acest lucru. Pentru urmatorii trei ani luam in calcul cele mai slabe vanzari, la cele mai mari discount-uri, gandindu-ne in primul rand la cati bani vom avea in banca", a declarat David Flusberg, seful Adama intr-un interviu pentru ZF. Dezvoltatorul, printre ai carui actionari se afla americanii de la Tiger Global, Lehman Brothers si Morgan Stanley, precum si fondul austriac Immoeast, are in constructie circa 1.300 de apartamente in Bucuresti si in alte orase din tara.
Compania nu a mai inceput proiecte noi in ultima perioada, desi are un portofoliu de 35 de terenuri la nivel national, pentru o parte dintre acestea fiind obtinute autorizatiile de construire.
Seful Adama spune ca nici cumparatorii de locuinte nu se grabesc in aceasta perioada, vanzarile incetinind drastic, cum nu se grabesc nici investitorii in active distressed, care la randul lor asteapta atingerea limitei inferioare a preturilor.
"Pentru reluarea vanzarilor de locuinte consider ca preturile trebuie sa redevina rezonabile, iar oamenii sa fie increzatori ca isi vor pastra slujbele. Consider ca piata era "gresita" inainte, cand era o goana nebuna in imobiliare, ca dupa aur, dar piata devine mai rationala acum", spune seful Adama.
Flusberg este increzator ca firma sa va trece cu bine de aceasta perioada datorita faptului ca are finantare obtinuta pentru toate proiectele aflate in lucru, astfel ca nu va fi nevoit sa le blocheze, in timp ce cu exceptia a doua terenuri pentru care a apelat la credite, restul au fost cumparate din fonduri proprii. "Am redus volumul de investitii pentru 2009. Aveam proiecte pe care ne pregateam sa le incepem, dar nu le vom mai porni. In schimb, nu am inghetat niciunul din cele opt proiecte aflate in constructie, ci lucram mai mult la optimizarea lor. Am operat si reduceri de preturi intr-o serie de proiecte", a mai spus reprezentul Adama, care nu a precizat insa cu cat s-au redus preturile in aceste proiecte.
Firma a finalizat pana in prezent circa 400 de apartamente in proiectele Edenia, Evocasa Swiss Cottage si Evocasa Titanium din estul Capitalei, din care mai mult de 90% au fost vandute. In prezent, cele mai importante ansambluri aflate in lucru sunt Armonia Titan, Evocasa Selecta din Bucuresti sau Evocasa Uptown din Ploiesti.
Imaginea investitorilor despre piata locala s-a schimbat radical de la sfarsitul anului 2007, cand Adama a facut de altfel si ultimele achizitii de terenuri pe piata locala.
"In decembrie 2007 despre Europa de Est se considera in continuare ca este 'safe', iar indicatiile erau de a investi in Rusia si Ucraina. Apoi lucrurile au inceput sa se schimbe. In septembrie 2008 au crescut grijile cu privire la Romania, iar in ceea ce priveste Ucraina, piata a explodat. Toata lumea a inceput sa anuleze deal-uri de atunci". Adama si-a anuntat intentia de a construi pe terenurile din portofoliu peste 10.000 de locuinte, dar fondatorul companiei spune ca a incetat sa numere "apartamentele ipotetice", concentrandu-se pe dezvoltarea proiectelor in curs.
Adama a redus numarul de angajati din departamentul de marketing si a renuntat si la o parte dintre ingineri, din luna septembrie a anului trecut aflandu-se intr-un proces de realiniere a activitatii. Cu toate acestea, firma are in continuare peste 100 de angajati.
"Criza este si o oportunitate pentru aducerea unor angajati romani buni, dupa ce am lucrat cu numerosi expati, in special din Israel. Acum, romanii au inceput sa capete experienta, pot deveni mai usor disponibili si au asteptari mai realiste", a declarat Flusberg.
In conditiile in care majoritatea dezvoltatorilor imobiliari reclama accesul dificil la credite bancare, presedintele Adama spune ca are in curs patru oferte de finantare, care ar putea fi semnate in urmatoarea perioada.
"Aveam semnate head of terms (acorduri de principiu - n.r.) inca de anul trecut pentru aceste finantari. Contractele au fost ajustate dupa sarbatori, dar bancile inca s-au aratat interesate sa le acorde".
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO