Companii

Şeful MedLife despre tăiearea banilor la spitale private: Este nedrept. Pe noi ne afectează cel mai puţin. În Bucureşti nu modificăm preţurile

Foto: Mediafax, Andreea Alexandru

Foto: Mediafax, Andreea Alexandru

Autor: Ioana David

13.01.2013, 14:59 1471

Mihai Marcu, preşedintele MedLife, cel mai mare jucător din piaţa serviciilor medicale private după cifra de afaceri, spune că intenţia Ministerului Sănătăţii de a renunţa să mai deconteze bani pentru intervenţiile derulate în spitalele private este nedreaptă, dar că MedLife este puţin afectată. În cazul MedLife, încasările de la stat se ridică la aproximativ 5% din cifra de afaceri, a adăugat MedLife. Anul trecut, rulajul total al MedLife s-a apropiat de 60 mil. euro.

“În Bucureşti nu vom modifica preţurile”, a spus Marcu.

Preşedintele MadLife este de părere că odată cu implementarea acestei măsuri vor apărea multe spitale care funcţionează ca fundaţii, deoarece la nivelul fundaţiilor nu se vor aplica noile reglementări.

“Pentru noi nu este o tragedie. Noi chiar trăim din bani privaţi”, a spus Marcu.

Recent, Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, a anunţat că prin contractul-cadru pe 2013 care va intra în vigoare de la 1 martie, va sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO