Companii

Seful MOL: Marele nostru avantaj este ca nu avem credite bancare

Seful MOL: Marele nostru avantaj este ca nu avem credite bancare

Zsolt Szalay, country chairman al MOL Romania: Acum putem negocia pentru orice mai bine. De la pretul terenului pana la contractele cu furnizorii de produse alimentare. Reusita in negocieri depinde de modul in care vanzatorul percepe criza. Totusi, chiar si in aceste conditii in care costurile pentru realizarea unei benzinarii au scazut, investitiile in unitati noi nu sunt impulsionate pentru ca reducerea costurilor este mai mica decat scaderea volumelor vandute

12.02.2009, 18:48 69

"Ce putem face acum este sa taiem din costuri intr-un context in care cel mai dificil lucru de facut este sa-ti planifici activitatea pentru 2009. Marele nostru avantaj in fata competitorilor nostri este ca nu avem imprumuturi bancare si deci nu avem problemele care decurg din acest lucru. Putem spune ca avem o situatie fi-nanciara sanatoasa si ca avem libertatea de a ne face planul de afaceri fara aceste constrangeri", spune Zsolt Szalay, country chairman al MOL Romania.

De la inceputul acestui an, potrivit datelor primite de la Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutiei din Romaniei (UNTRR), organizatie cu care MOL a semnat un contract de livrare de carburanti anul trecut, consumul a scazut cu circa 7,5% fata de ianuarie, anul trecut. Scaderea ar putea fi insa si mai mare daca se ia in calcul si reducerea consumului de carburanti la nivelul clientului individual.
"Ne confruntam cu provocari in ceea ce priveste volumele vandute in sensul scaderii acestora fata de aceeasi perioada a anului trecut. Din decembrie erau vizibile aceste semne. Sunt companii mici de transporturi care au falimentat, cele care au masinile in contracte de leasing le-au abandonat. Marii trasportatori care aveau contract cu Dacia de exemplu si-au redus livrarile. Daca nu-si folosesc masinile, nu-si folosesc nici soferii. Oamenii stau acasa si in concluzie consuma mai putin la nivel individual. La nivelul pietei, volumele de carburanti au scazut atat pe partea de clienti individuali, cat si pe partea de clienti corporate", explica reprezentantul MOL Romania.
In acest context, extinderea retelei de benzinarii MOL nu va avea acelasi ritm ca anul trecut, cand au fost deschise 9 noi puncte de alimentare in care au fost investiti 20 mil. euro, iar bugetul de investitii va fi mai redus. Chiar daca investitia intr-o benzinarie este mai mica pe fondul ieftinirii terenurilor si a materialelor de constructie, acest lucru nu are cum sa impulsioneze programul de investitii al companiei.
"Acum putem negocia pentru orice mai bine. De la pretul terenului pana la contractele cu furnizorii de produse alimentare. Reusita in negocieri depinde de modul in care vanzatorul percepe criza. Totusi, chiar si in aceste conditii in care costurile pentru realizarea unei benzinarii au scazut, investitiile in unitati noi nu sunt impulsionate pentru ca reducerea costurilor este mai mica decat scaderea volumelor vandute. Cred ca mai degraba asistam acum la o corectie a costurilor si nu la o scadere propriu-zisa", explica Szalay.
Dincolo de redimensionarea bugetului de investitii, compania se gandeste sa reduca si alte cheltuieli.
"Ne gandim sa incheiem unul sau mai multe acorduri pentru furnizarea de energie electrica in reteaua de benzinarii MOL. Aici putem taia multe costuri pentru ca acum fiecare punct din reteaua noastra primeste o factura diferita de la un furnizor diferit in functie de zona unde este amplasata. Vrem sa avem doar cativa furnizori pentru ca astfel vom putea negocia mai bine", spune country chairmanul MOL Romania.
Compania a analizat fiecare benzinarie in parte, din cele 131 detinute, pentru a vedea de unde se mai pot taia costuri.
"Am analizat eficienta fiecarei benzinarii in parte si nu suntem nevoiti nici sa inchidem si nici sa vindem anumite unitati, dar costurile vor fi reduse. Ne multumim si cu reducerile mici de costuri, ideea de baza este sa poti face aceste reduceri", mai spune Szalay.
Compania nu va trece si la scaderea salariilor, acestea urmand sa creasca in functie de performanta individuala a angajatilor.
In ceea ce priveste deprecrierea leului in raport cu dolarul american si cu euro, reprezentantii companiei spun ca sunt afectati pe partea de costuri in contextul in care unele produse sunt mai scumpe cu pana la 20% din cauza evolutiei monedei nationale.
MOL spune ca in tot acest context general al pietei exista totusi un segment unde se mai pot inregistra cresteri, dar care in cadrul companiei nu a fost dezvoltat decat in ultimii doi ani: wholesale-ul.
"Segmentul de wholesale a crescut anul trecut foarte mult, cu 50%, fiind sectorul in care vom inregistra cresteri si anul acesta. Pentru noi este o afacere relativ noua, de circa doi ani, in care am incheiat contracte cu companii pentru care am amplasat baze interne de carburanti", spune Szalay. Unul dintre clientii MOL Romania pe acest segment este producatorul de materiale de constructii Lafarge.
Diferenta intre acest segment si cel de clienti corporate (B2B) este faptul ca a doua categorie se alimenteaza cu carburanti de la benzinariile MOL prin intermediul sistemului de carduri, in timp ce prima beneficiaza de un rezervor amplasat chiar in incinta companiilor respective.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO