Companii

SIF Moldova vinde şi acţiunile de la Agrogal Galaţi, după ce renunţase anterior la Comat Galaţi

SIF Moldova vinde şi acţiunile de la Agrogal Galaţi,...

Autor: Roxana Rosu

11.10.2017, 11:43 366

SIF Moldova, cea mai mare societate de investiţii financiare de la BVB cu  1,2 miliarde de lei capitalizare, şi-a lichidat deţinerea la Agrogal SA Galaţi, pentru suma de 574.539 lei, după ce anterior renunţase şi la acţiunile deţinute la Comat Galaţi, pentru 1,028 milioane lei.

Activul net al SIF Moldova este de 1,705 miliarde lei şi prezintă cel mai mare discount dintre toate cele cinci SIF-uri, respectiv 34%.

Principalele expuneri ale SIF Moldova sunt reprezentate de pachetele de acţiuni deţinute în cadrul Băncii Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) şi Transgaz (TGN).

Tranzacţia  de vânzare a pachetului la Agrogal, firmă cu activităţi în zona agricolă, s-a efectuat prin mandatar Asset Invest SA, filiala a SIF Moldova înfiinţată în scopul restructurării deţinerilor din portofoliul istoric, in acord cu strategia prezentata în programul de activitate 2017, se arată în notificarea SIF Moldova publicată la BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO