Stalinskaya se asociază cu Coca-Cola

28 iul 2010 Autor: Diana Tudor Stoica

Prodal '94, unul dintre principalii producători locali de băuturi alcoolice cu afaceri de 22 mil. euro, a încheiat un contract de promovare a mărcii de vodcă Stalinskaya împreună cu brandul Coca-Cola pe perioada acestei veri. Astfel, în marile reţele de magazine Carrefour, Cora, Real şi Billa, va fi comercializat până la sfârşitul lunii august un pachet care va cuprinde o sticlă de Stalinskaya de 0,7 litri şi o sticlă de Coca-Cola de un litru. Aceasta este cea de-a doua asociere a unui brand Prodal cu un brand din portofoliul The Coca- Cola Company, după ce în iarna anului trecut au realizat o co-promoţie cu ginul Wembley şi apa tonică Schweppes. "Ca şi în cazul primei oferte, asocierea vodcii Stalinskaya cu Coca- Cola este absolut firească, atât din perspectiva popularităţii mixului de băuturi, cât şi din cea a poziţiilor de lider pe care cele două mărci le deţin fiecare pe segmentul său de piaţă", a precizat Florin Rădulescu, directorul general al Prodal '94 şi fost director general al filialei locale a producătorului de băuturi Pepsi, principalul competitor al Coca- Cola. Stalinskaya, cel mai vândut brand de vodcă local, şi-a crescut cota de piaţă cu 5% în prima jumătate a acestui an şi deţine în prezent 42% din vânzările acestui segment.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Stalinskaya
, Coca-Cola
, Prodal

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine