Străinii au cumpărat 1.200 de hectare de teren în Arad, preţul ajungând la 9.800 de euro/ha

19 mar 2015 Autori: Andreea Tobias , Marian Buga - Mediafax

Cetăţeni străini sau companii din afara ţării au cumpărat 1.200 de hectare de terenuri în judeţul Arad, de la intrarea în vigoare a Legii 17/2014, în aprilie anul trecut, reprezentând o treime din numărul tranzacţiilor, care au avut un preţ mediu de 6.000 de euro pe hectar în zona de câmpie.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Arad au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că numărul tranzacţiilor cu terenuri a crescut semnificativ de la începutul anului, fiind aproape egal cu cel din tot anul 2014, iar o explicaţie ar putea fi apariţia Legii 17/2014.

Anul trecut, au fost înregistrate la Direcţia pentru Agricultură 3.347 de dosare, iar între 1 ianuarie şi 15 martie au fost aproximativ 3.000.

În total, din aprilie 2014, de când a apărut Legea 17, au fost tranzacţionate 3.200 de hectare, iar străinii au achiziţionat 1.200 dintre acestea, respectiv mai mult de o treime.

”Putem spune că de la începutul acestui an a plouat cu tranzacţii. Am fost nevoiţi să suplimentăm personalul care se ocupă de avizele de vânzare, dar nici acum nu facem faţă cu nouă oameni. E greu de explicat acest interes crescut pentru vânzarea terenurilor. E posibil să fie efectul Legii 17/2014, care îi încurajează pe fermieri să lucreze suprafeţe mari, compacte, astfel că proprietarii vând şi cumpără pentru a se uni. E vorba atât de persoane fizice, cât şi de societăţi comerciale, români şi străini”, a declarat directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Arad, Ioan Martin.

Autorităţile spun că un hectar în zona de deal a judeţului s-a vândut, în medie, cu 2.000 de euro, dar aceste tranzacţii au fost puţine, în timp ce în zona de câmpie preţul mediu a fost de 6.000 euro. Preţurile au ajuns, în unele situaţii, la aproape 10.000 de euro pe hectar. De exemplu, la Şimand, o companie a cumpărat, anul trecut, în jur de 300 de hectare, cu un preţ mediu de 9.800 de euro pe hectar, pământul din zonă fiind considerat foarte fertil.

În momentul de faţă, cel puţin 20.000 de hectare de terenuri din judeţul Arad sunt deţinute de străini, fie persoane fizice, fie companii, noii proprietari fiind, în general, italieni, germani şi austrieci.

Ca suprafeţe lucrate, nu neapărat deţinute, străinii controlează aproximativ 45.000 de hectare, ceea ce înseamnă peste 12% din suprafeţele lucrate în judeţ.

Legea 17 din 2014 - privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan - dă posibilitatea străinilor persoane fizice să cumpere terenuri în România. Totuşi, legea impune dreptul de preemţiune, astfel că cetăţenii care vor să vândă trebuie să anunţe autorităţile. Înainte ca un străin să cumpere un teren, dreptul de achiziţie asupra suprafeţei respective îl au coproprietarii, arendaşii, proprietarii vecini, precum şi statul.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.03.2015

 
Cuvinte cheie:
STRĂINI
, TERENURI
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide