Companii

Suceava si Pitesti, cele mai aglomerate orase pe retail

26.04.2009, 15:20 90

Suceava si Pitesti sunt orasele cu cea mai mare aglomerare de spatii comerciale de pe piata locala, cu un raport de un metru patrat de retail pe cap de locuitor, arata un studiu al firmei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield.

Astfel, ca urmare a deschiderii a trei centre comerciale noi in decurs de un an la Suceava (Shopping City, Iulius Mall si Galleria), suprafata inchiriabila a spatiilor de retail din oras a ajuns la aproape 120.000 mp, in timp ce numarul locuitorilor depaseste cu putin 106.000 de persoane.
In aceste conditii, suprafata spatiilor comerciale raportat la 1.000 de locuitori din Suceava este de 1.052, in timp ce in Bucuresti acelasi raport este 247, in Budapesta 321, iar in Varsovia 610.
Urmatorul oras ca aglomerare comerciala din Romania este Pitesti, unde acelasi raport este de 799, ca urmare a deschiderii in ultimii ani a centrelor comerciale Euromall, Iris Shopping Center si Jupiter City.
In topul acestui clasament valabil pentru luna martie a acestui an se mai afla orasele Deva (503 mp/1.000 de locuitori), Oradea (490), Targu-Mures (481), Bacau (434) si Cluj-Napoca (434). Potrivit datelor din piata, in aceste aglomerari ar putea avea loc si primele esecuri rasunatoare pe piata centrelor comerciale.
La nivel international Romania s-a aflat anul trecut pe locul cinci in Europa, tinand cont de spatiile comerciale noi finalizate, cu un total de peste 720.000 de metri patrati, mai putin decat Rusia, Turcia, Ucraina si Spania, dar mai mult decat in Italia, Polonia, Marea Britanie, Germania sau Franta.
Tinand cont de numarul de proiecte anuntate, stocul spatiilor comerciale ar putea cunoaste in continuare o crestere accelerata, dar in conditiile in care criza financiara afecteaza majoritatea dezvoltatorilor, aceste proiecte sunt in cele mai multe cazuri intarziate.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO