Companii

Şucu, Mobexpert: Climatul economic este mai advers ca niciodată

Foto Răzvan Lupică

Foto Răzvan Lupică

Autor: Cătălina Butan

17.09.2013, 21:12 1998

Dan Şucu, preşedintele grupului Mobexpert, cu afaceri de 114,5 mil. euro anul trecut, spune că banii „liberi” pe care oamenii îi au la dispoziţie pentru cheltuieli sunt mai puţini, iar orice reducere a poverii fiscale, fie că este vorba despre reducerea TVA sau a contribuţiilor sociale este bine-venită.

„Din punctul meu de vedere, climatul economic general este mai advers decât a fost vreodată. Nu există nicio îmbunătăţire, dar asta nu înseamnă că noi nu putem progresa. Anul 2013 vom termina businessul cu 5,6 % peste (anul 2012 – n.red.)”, a spus el la emisiunea ZF Live. Grupul Mobexpert, care a fost fondat în 1993, operează o reţea de 32 de magazine şi hipermagazine, dar şi mai multe fabrici.

În primele patru luni ale acestui an, vânzările grupului au crescut cu 12% (în lei). Şucu spune că este cu 25-27% sub nivelul anului 2008. „Compania pe care o conduc astăzi arată net mai bine decât în 2008 din punctul de vedere al nivelului de implicare a oamenilor, al nivelului de cunoaştere. Tot ceea ce se întâmplă în companie este net mai bine decât în 2008. Doar rezultatele nu arată atât de bine, lucru care nu ne sperie neapărat, deoarece considerăm că orice lucru făcut bine va avea un răspuns.”

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.09.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO