Companii

Tensiuni între angajaţii fabricii Electrolux de la Satu Mare şi companie pe tema salariilor

Tensiuni între angajaţii fabricii Electrolux de la Satu Mare şi companie pe tema salariilor

Autor: Mediafax

23.01.2012, 00:03 1096

Salariul minim oferit angajaţilor fabricii Electrolux din Satu Mare este mai mare decât salariul mediu din judeţ, iar ofertele transmise sindicatului se bazează pe noul Cod al muncii, care trebuie pus în aplicare din acest an, potrivit informaţiilor Electrolux.

În judeţul Satu Mare, salariul mediu net este de 1.070 de lei lunar (date din septembrie 2011), cu aproape 400 de lei sub media la nivel naţional. De altfel, judeţul Satu Mare se află în top zece judeţe cu cele mai mici salarii din România.

Electrolux precizează că a iniţiat mai multe runde de negocieri cu liderii de sindicat, în cadrul cărora compania a venit cu diverse propuneri pentru un nou contract colectiv de muncă. Compania arată însă că sindicatul nu este de acord cu adoptarea unui nou contract colectiv de muncă şi nici cu aplicarea noului Cod al muncii.

"Electrolux subliniază că toate ofertele transmise către sindicat se bazează pe noul Cod al muncii. Atât acţiunile întreprinse de companie, cât şi propunerile înaintate sindicatului sunt legale şi respectă legislaţia din România. Mai mult decât atât, Electrolux doreşte să ajungă la o decizie favorabilă ambelor părţi, care să ţină cont atât de cererile angajaţilor, cât şi de noul Cod al muncii - pe care Electrolux este obligat să-l pună în aplicare începând cu 2012", informează compania.

Reprezentanţii companiei au precizat că atât în vechiul contract colectiv de muncă, din 2011, cât şi în propunerile înaintate sindicatului salariul minim oferit angajaţilor fabricii din Satu Mare este mai mare decât salariul mediu din judeţ.

Cei peste 800 de salariaţi ai fabricii Electrolux din Satu Mare au intrat, joi, în grevă de avertisment de două ore, nemulţumiţi de refuzul patronatului de a valida contractul colectiv de muncă din anul 2011 şi pentru anul 2012, acesta fiind primul pas spre greva generală.

Potrivit preşedintelui Sindicatului "Samus" din fabrica Electrolux, Sorin Faur, cei 820 de membri de sindicat au intrat în grevă de avertisment deoarece patronatul fabricii refuză să valideze contractul colectiv de muncă din anul 2011 şi pentru anul 2012, precum şi să acorde o creştere salarială de 100 de lei de la 1 ianuarie şi de 100 de lei de la 1 septembrie.

În urma unui referendum organizat săptămâna trecută în fabrică, 725 din cei 820 de membri de sindicat au semnat pentru declanşarea grevei generale. La finalul lui 2008 compania avea 1.830 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Faur a afirmat că sindicaliştii vor intra în grevă generală pe termen nelimitat începând din 24 ianuarie.

Sindicaliştii au deschis conflictul de muncă încă din 6 ianuarie, susţinând că patronatul fabricii refuză să valideze contractul colectiv de muncă din anul 2011 şi pentru anul 2012, precum şi să acorde o creştere salarială de 100 de lei de la 1 ianuarie şi de 100 de lei de la 1 septembrie.

Fabrica Electrolux din Satu Mare, parte a concernului suedez Electrolux, produce aragazuri pentru piaţa din România, dar şi pentru ţările vecine şi din Europa Centrală şi de Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO