Companii

Termoelectrica, uriaşul cu 19 termocentrale şi 30.000 de oameni, a ajuns după un deceniu o carapace goală. Urmează oficial dizolvarea şi lichidarea

Termoelectrica, uriaşul cu 19 termocentrale şi 30.000...

Autor: Roxana Petrescu

09.04.2013, 18:59 2745

Termoelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie electrică şi termică la nivelul anilor 2000, a intrat în procedurile de lichidare şi dizolvare potrivit unei decizii luate în adunarea generală a acţionarilor şi publicată în Monitorul Oficial pe data de 5 aprilie.

Astfel, s-a aprobat dizolvarea şi lichidarea Termoelectrica având în vedere imposibilitatea realizării obiectului de activitate, respectiv producerea de energie electrică, se arată în documentul oficial.

“Au fost două etape programate. Prima a fost transferul activelor viabile ale societăţii, printre care se numără anumite acţiuni la Electrocentrale Galaţi, un rest de acţiuni de la Electrocentrale Bucureşti, câteva deţineri de la complexurile energetice şi termocentrala Brăila într-o societate nouă, Electrocentrale Grup. Vechea Termoelectrica mai cuprinde sucursalele Doiceşti şi Borzeşti. Acestea au intrat in lichidare voluntară. Nu se mai pune problema repornirii lor, ci a evaluării patrimoniului şi a stingerii datoriilor. Dacă mai rămâne ceva, se duce la stat”, a declarat Nicolae Şerban, fostul director general al companiei. Şerban nu mai activează în cadrul Termoelectrica din februarie.

Tot informaţiile publicate în Monitorul Oficial arată că administratorul unic al Termoelectrica a fost numit Marius Untescu, director în cadrul Ministerului Economiei. Reprezentanţii Ministerului Economiei nu au putut fi contactaţi pentru comentarii suplimentare.

Termoelectrica a fost înfiinţată în anul 2000 în urma hotărârii guvernului privind reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate CONEL. La momentul respectiv, Termoelectrica avea aproape 30.000 de salariaţi şi 19 sucursale: Arad, Bacău, Borzeşti Oneşti, Braşov, Brăila Chişcani, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Deva, Iaşi, Mureş, Oradea, Paroşeni, Piteşti, Ploieşti, Rovinari, Suceava, Timişoara şi Turceni.

Timp de zece ani societatea a fost mereu divizată, proces prin care s-au înfiinţat marile complexuri energetice din bazinul Olteniei, Turceni, Rovinari şi Craiova, Electrocentrale Bucureşti şi altele. Toate aceste societăţi au fost fost înfiinţate prin preluarea unei părţi din patrimoniul Termoelectrica, care a rămas din ce în ce mai săracă, păstrând şi creditele de rambursat.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO