Companii

Top 30 al celor mai mari proprietari de ovine din România

Cei mai mari 30 de crescători de ovine din România au încasat împreună subvenţii de  circa jumătate de mi­lion de euro.

Cei mai mari 30 de crescători de ovine din România au încasat împreună subvenţii de circa jumătate de mi­lion de euro.

Autor: Roana Rotaru

23.09.2016, 00:07 2441
Efectivul de ovine al României a crescut de la 8,4 milioane de capete în 2010 la 9,8 milioane de capete anul trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, dar fermierii spun că au ajuns să-şi vân­dă fermele din cauza con­diţiilor din piaţă.

Fermierii din sec­to­­rul creşterii ovi­nelor se plâng că sunt la li­mita pro­fita­bilităţii din cauza scăderii pre­ţului cărnii de oaie, a ce­rerii scăzute atât pe plan naţional, cât şi la ex­port şi a sub­ven­ţiilor care sunt mai mici faţă de anii precedenţi.

„Acum 5-6 ani dă­deam kilo­gra­mul de brânză cu 15 lei, acum e 10 lei kilogramul, or, la aşa preţ mai bine nu mulg şi vând mieii la ex­port. Lâna se vin­dea cu 2 lei, acum se dă cu 0,50 lei. Ber­becuţul se vindea cu 8 lei-8,5 lei, iar acum preţurile au scă­zut la 5-6 lei kilo­gramul în viu. Subvenţiile au fost 45 lei a fost acum sunt 26 lei“, a declarat pentru ZF Liviu Boldan, un fermieri cu 3.000 de oi care a încasat anul tre­cut subvenţii de peste 20.000 de euro, potrivit APIA, şi care spune că în tre­cut avea bani de inves­tiţii, dar acum are difi­cultăţi în a-şi cumpăra un tractor cu 20.000 de euro.

Cei mai mari 30 de crescători de ovine din România au încasat împreună subvenţii de  circa jumătate de mi­lion de euro, cam cât a în­casat singur cel mai ma­re beneficiar din sec­torul creşterii bovi­ne­­lor, DN Agrar Apold, o companie cu acţionariat olan­dez, potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Anul trecut subvenţia pe cap de oaie a fost de 26 de lei (circa 6 euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO