Companii

Topul celor mai mari jucători de pe piaţa apelor minerale: Aqua Carpatica, pe locul trei după Romaqua şi Coca-Cola HBC

Topul celor mai mari jucători de pe piaţa apelor...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

16.08.2016, 19:10 3452

Primii cinci jucători de pe piaţa apelor minerale îmbuteliate au livrat în primul semestru aproximativ 70% din volumele de apă minerală, într-o piaţă în care vânzările au crescut cu 4,4% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele companiei de cercetare de piaţă Vektor Marktforschung. Consumul a ajuns în primul semestru la un total de 601 milioane de litri de apă minerală, adică în jur de 30 de litri per capita, echivalentul a 20-30 de pahare pe lună, potrivit calculelor ZF.

Liderul pieţei rămâne Romaqua Group, companie controlată de Octavian Creţu şi Nicolae Palfi, care conduce şi clasamentul celor mai vândute mărci cu brandul Borsec, vechi de 210 ani.

Romaqua are o cotă de peste 31% pe piaţa apelor îmbuteliate, conform informaţiilor furnizate anterior de companie, iar anul trecut a produs 350 de milioane de litri de apă minerală. Producătorul, cu afaceri de peste 140 mil. euro, mai are în portofoliu şi brandurile Aquatique şi Stânceni, dar este prezentă şi pe alte categorii precum sucuri şi bere. Locul secund în clasamentul celor mai mari jucători de pe piaţa apelor minerale este Coca-Cola HBC România, companie care are în portofoliu branduri precum Dorna, Dorna Izvorul Alb şi Poiana Negri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO