ZF 24

Topul celor mai vizitate centre comerciale din Bucureşti, pe unde trec zilnic 300.000 de oameni

Topul celor mai vizitate centre comerciale din...

Autor: Cristi Moga

26.01.2014, 21:01 18222

Cele mai mari zece centre comerciale din Bucureşti, cu o suprafaţă închiriabilă de peste 500.000 de metri pătraţi, atrag zilnic aproximativ 300.000 de vizitatori şi vânzări de 3-4 milioane de euro, potrivit unei analize a ZF asupra celui mai amplu fenomen comercial şi social al ultimului deceniu.

Pentru cumpărături, la un film, o cafea sau doar o simplă plimbare, fiecare buc­u­reştean ajunge în medie o dată la 5-6 zile în mall, luând în calcul că, potrivit recensământului din 2011, populaţia Capitalei se ridică la 1,68 milioane de oameni.

Spre comparaţie, Sala Palatului poate găzdui circa 3.200 de persoane dacă artiştii de pe scenă reuşesc să vândă toate biletele, Muzeul Antipa, cel mai vizitat din oraş, vinde zilnic între 1.000 şi 1.500 de bilete, în timp ce Steaua şi Dinamo, echipele de fotbal cu cei mai mulţi suporteri din Bucureşti, au avut în prima parte a campionatului o medie de ceva mai mult de 9.000 de spectatori la meciurile disputate pe teren propriu.

Mallul cu cei mai mulţi vizitatori din Bucureşti şi din ţară se menţine AFI Palace Cotroceni din zona Politehnica, proiect inaugurat în 2009 în urma unei investiţii de 300 de milioane de euro, cel mai mare buget al unui proiect imobiliar din România.

Proiectul israelienilor de la AFI Europe atrage zilnic în jur de 52.000 de vizitatori, număr de persoane pe care anul trecut a reuşit să îl mai adune doar Roger Waters la concertul din Piaţa Constituţiei sau Steaua la meciurile din cupele europene cu Chelsea (în martie) şi Legia Varşovia. Magazinele din mallul de la Cotroceni au vânzări anuale de 200 mil. euro, în timp ce proprietarii centrului comercial încasează chirii de circa 30 mil. euro.

Următoarele centre comerciale din Bu­cureşti în funcţie de numărul de vizitatori sunt proiectele Unirea (40.000 pe zi) şi Băneasa Shopping City (35.000 pe zi), urmate îndeaproape de Bucureşti Mall (34.000) şi Sun Plaza (33.000). În ciuda faptului că Bu­cureştiul a cunoscut şi falimentul răsunător al proiectului City Mall, transformat între timp în clădire de birouri, popularitatea şi rezultatele obţinute de mallurile mari din oraş îi determină pe dezvoltatori să investească alte 400 mil. euro în proiecte comerciale, şantiere cu activitate fiind în Pantelimon (Mega Mall), Titan (ParkLake Plaza) şi Drumul Taberei (Auchan).

Citiţi în continuare pe ZF Corporate: 

- date statistice despre vânzările medii per vizitator în principalele zece mall-uri din Bucureşti

- vânzările totale ale magazinelor din centrele comerciale

- date despre trafic

- suprafata totală si încasările celor mai mari zece centre comerciale din Bucureşti

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.01.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO