Companii

Topul celor mai profitabile companii energetice din Europa de Sud-Est

Topul celor mai profitabile companii energetice din Europa de Sud-Est: Romgaz, lider pe gaze, firmele din electricitate pierd în faţa rivalilor

Autor: Roxana Petrescu

25.11.2010, 23:15 1416

Nu la fel de bine stau lucrurile când vine vorba de energieelectrică, domeniu unde companiile de stat sunt cele care faclegea. Cea mai profitabilă companie de profil din România esteNuclearelectrica, potrivit datelor financiare din 2009, firmaocupând abia locul cinci la nivel regional în urma campionilor destat, de cele mai multe ori integraţi vertical, din Slovenia,Croaţia sau Serbia.

Potrivit unui studiu realizat de agenţia de presă bulgarăSeeNews în parteneriat cu compania de consultanţă AT Kearney şicompania de cercetare a pieţei Euromonitor International, în topulcelor mai mari 20 de companii din regiunea sud-est europeană activeîn domeniul energiei electrice, România este prezentă cu 7 firme,doar două dintre acestea fiind deţinute de un investitor străin,respectiv Enel (Italia), restul fiind controlate de stat.

Studiul cuprinde 100 de companii din Albania, Bosnia şiHerţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, Muntenegru,România, Serbia şi Slovenia, iar informaţiile financiare suntaferente anului 2009.

Mai mult, companiile româneşti din energie sunt depăşite desurorile lor din Bulgaria sau Slovenia, ţări care din punctul devedere al consumului sunt de două, respectiv peste cinci ori maimici comparativ cu România.

Companiile din energie nu sunt depăşite numai când vine vorba deprofitabilitate, dar şi ca dimensiune, primele trei clasate ţinândcont de cifra de afaceri fiind companii energetice din Croaţia,Bulgaria şi Serbia.

Astfel, liderul clasamentului ca dimensiune este HrvatskaElektroprivreda (HEP Group - Croaţia) care este şi ocupantullocului patru când vine vorba de profitabilitate.

Potrivit site-ului HEP, compania este deţinută de stat şi esteimplicată în producţia, transportul, distribuţia de energie, darare activităţi şi pe partea de energie termică şi de distribuţie degaze naturale.

"HEP Group este organizat sub forma unui holding cu mai multecompanii fiice", se mai precizează pe site-ul companiei.

Un alt exemplu este Holding Slovenske Elektrarne (Slovenia), apatra companie din energie după cifra de afaceri şi a doua caprofitabilitate din Europa de Sud-Est. Compania, care estecontrolată 100% de statul sloven, este implicată în vânzarea deenergie electrică, dar şi în producerea acesteia din unităţi hidroşi termo.

Exemplele pot continua. A treia companie energetică din punctulde vedere al prfitabilităţii este JP Elektroprivreda BiH (Serbia),la rândul său o companie integrată vertical controlată de stat.

Practic, companiile care depăşesc firmele româneşti din energiecând vine vorba de profitabilitate sunt firme de stat integratevertical. La fel, companiile din România care activează separatpierd lupta când vine vorba de dimensiune, cele mai mari afaceridin energie rulate la nivel regional fiind tot în mâna unor giganţide stat.

În timp ce Bulgaria şi Slovenia sunt prezente în top cu companiiintegrate, România este prezentă în clasamentul celor mai maricompanii energetice cu firme precum Transelectrica,Nuclearelectrica, Hidroelectrica sau Complexul EnergeticTurceni.

Statul român a avut şi el la începutul anului 2000 un gigantenergetic pe care l-a spart la îndemnul Băncii Mondiale în unităţicu activităţi separate în producţia, distribuţia şi transportul deenergie. Din 2007 însă autorităţile au analizat mai multe modeleprin care să creeze companii puternice în acest sector.

Dacă iniţial s-a pornit cu scenariul unei singure companiiintegrate, acum ideea este aceea de a crea două companii energeticegigantice prin regruparea celor mai importante unităţi de producţiea energiei electrice.

Pe partea de petrol şi gaze lucrurile stau mult mai bine, 10companii din primele 20 de firme de profil din regiune fiind dinRomânia. Mai mult, liderul clasamentului în funcţie de cifra deafaceri este Petrom.

Şi în topul profitabilităţii, companiile active în România suntlideri, pe prima poziţie fiind Romgaz, companie controlată destatul român, cel mai mare producător de gaze din România.

Următoarele companii de profil în ceea ce priveşteprofitabilitatea sunt tot active pe plan local: GDF SUEZ EnergyRomânia, OMV Petrom, E.ON Gaz România şi MOL România PetroleumProducts.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO