Companii

Un fost bancher de la BCR, omul care ar putea duce Cris-Tim la bursă

Răzvan Furtună

Răzvan Furtună

Autor: Ştefan Stan

05.12.2017, 00:07 2147

Răzvan Furtună, CFO al procesatorului de carne Cris-Tim, a vorbit în cadrul emisiunii de business ZF Live despre cum s-a alăturat companiei deţinute de antrepre­norul Radu Timiş, despre diferenţele dintre mediul antreprenorial şi cel bancar, acolo unde a activat anterior, dar şi despre o posibilă listare a producătorului la bursa de la Bucureşti. El a spus că listarea Cris-Tim rămâne în continuare pe masă, dar fără să fie legată în vreun fel de o vânzare a companiei, ci mai degrabă din raţiuni de branding şi marketing. 

„A fost o discuţie le­ga­tă de o posibilă listare, care rămâne în continuare valabilă. Nu are legătură cu o potenţială vânzare, ne­voia de finanţare este aco­perită fără probleme. Nu avem proiecte foarte mari în momentul de faţă, avem re­laţii foarte bune cu băn­cile cu care lucrăm şi cu in­stituţiile financiare inter­na­ţionale“, a declarat Răzvan Furtună.

Declara­ţia managerului vine în con­textul în care antreprenorul Radu Timiş a spus anterior că se gândeşte la o listare a companiei, dar că mai are de „muncit până atunci“. Antreprenorul a subliniat însă că nu vrea să facă exit din afacere, ci vrea să o lase mai departe copiilor săi. Cris-Tim este liderul pieţei de mezeluri şi va ajunge anul acesta la afaceri de 145 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO