Companii

Un fost inginer proiectant şi soţia lui medic fac 3 mil. euro afaceri cu două spitale de recuperare în Dolj

Un fost inginer proiectant şi soţia lui medic fac 3...

Autor: Mirabela Tiron

16.12.2017, 00:00 1999

♦ „Avem în total 120 de angajaţi, dar găsim greu personal medical, pentru că acum vor să lucreze la stat, unde sunt zile libere cum a fost cu vacanţa de 1 Decembrie, când noi am lucrat, unde după ora 13-14 nu mai găseşti prea mulţi oameni în spital.“

Compania Top Med Buna Vestire din Craiova (judeţul Dolj), controlată de Nicolae Cazacu, fost inginer proiectant la Electroputere Craiova, şi soţia lui Doina Cazacu, medic de familie, fac afaceri de circa 3 milioane de euro cu o policlinică şi două spitale de recuperare medicobalneară în judeţul Dolj.

„Aşteptăm afaceri mai mari cu 15% până la finalul anului. Avem 3.200 de pacienţi anual pe internare şi 900 de pacienţi trataţi în ambulatoriu pe recuperare medicală pe toate specialităţile”, a declarat Nicolae Cazacu pentru ZF. El a cumpărat în 1999 policlinica privată Top Med Bunavestire din Craiova, înfiinţată în 1997, iar în 2008 a preluat hotelul Panoramic din Calafat ( de la Pompiliu Şelea ( Jiul SA), un apropiat al fostului ministru al transportului Radu Berceanu). În cadrul hotelului, Cazacu a deschis un centru de recuperare medico-balneo cu 76 de locuri în 2013. „Am văzut adresabilitatea centrului de recuperare din Calafat şi am deschis în 2014 un centru de recuperare medicală şi în Craiova (63 de locuri). În cele două centre am investit 4-5 milioane de euro”, după cum spune Nicolae Cazacu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO