Companii

Un român care trăieşte în Vancouver şi câştigă circa 3.500 de euro pe lună: Aici trebuie să te vinzi foarte bine, nu contează ce studii ai

Un român care trăieşte în Vancouver şi câştigă...

Autor: Mirabela Tiron

11.05.2012, 10:48 26734

"În aceşti ani în care am trăit în Canada am învăţat că a fi modest şi sfios nu te ajută în viaţă. În România se pare că asta este atitudinea celor mai mulţi (...) Eu am urmat cursuri de însoţitor de bord, nimeni nu m-a întrebat ce studii am făcut în România", spune Paraschiv, care nu a urmat nicio facultate în ţară.

El a plecat din ţară imediat după Revoluţie şi până să ajungă în Vancouver a lucrat în Franţa şi alte ţări. El a urmat cursuri de însoţitor de bord în oraşul canadian, iar acum spune că ajunge lunar la un venit de 4.500 de dolari canadieni (3.500 de euro).

Potrivit lui, în urmă cu doi ani a făcut un credit şi a cumpărat o casă pentru circa 195.000 de dolari canadieni, echivalentul a 150.000 de euro. Oraşul canadian Vancouver este cel mai bun oraş din punctul de vedere al calităţii condiţiilor de trai, după cum scria anul trecut Reuters. Acest oraş a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă din 2010 şi a obţinut un scor de 98% format dintr-o combinaţie a stabilităţii, sănătăţii, culturii şi mediului, educaţiei şi infrastructurii într-un raport făcut de Economist Intelligence Unit (EIU).

România vs. Canada

El spune că dacă în România la orice colţ este o farmacie, în oraşul canadian vezi în schimb o cafenea Starbucks.

"Cred că în primul rând în asta se vede diferenţa de nivel de trai dintre oraşele din România şi Vancouver. Aici înainte de-a merge la serviciu oamenii trec pe la Starbucks să îşi ia o cafenea", spune românul născut în Tecuci, judeţul Galaţi.

În oraşul canadian clasificat de Forbes pe locul patru în lume în ceea ce priveşte curăţenia sunt 93 de cafenele Starbucks, potrivit unui ghid de turism din oraş. Spre comparaţie, în Bucureşti sunt doar 6 cafenele, în schimb sunt peste 500 de farmacii.

Un alt român, Radu, care locuieşte tot în provincia British Columbia scrie pe un forum al site-ului vancover.ro că îi place să locuiască în Canada pentru că "este mult mai curat decât în România, cu mici excepţii (anumite zone) şi că salariul mediu pe economie permite un trai cât de cât decent, ceea ce nu se întâmplă în România".

Oraşul spaţiilor verzi

Vancouver este cel mai mare oraş din provincia canadiană British Columbia, capitala provinciei fiind Victoria. Circa 600.000 de persoane locuiesc în Vancouver, iar în toată zona metropolitană sunt 2,3 milioane de persoane, potrivit lui Jack, un ghid din oraşul canadian.

Anual Vancouver primeşte în jur de 10 milioane de vizitatori străini, dintre care aproape un milion ajung de pe vase de croazieră.

Dat fiind traficul de turişti, businessul hotelurilor şi restaurantelor este profitabil.

O recepţioneră de la hotelul de cinci stele JW Marriott Pinacle Downtown, cu 438 de camere, spune că pe timp de vară aproape toate camerele sunt ocupate. Chiar şi în mai, cu ocazia maratonului din Vancouver, hotelul funcţiona la capacitate maximă. Tariful pe noapte al unei camere duble în acest hotel se ridică la 320 de dolari canadieni (252 de euro) în timpul săptămânii.

Pe lângă clădirile zgârie-nori prin care se evidenţiază oraşul de pe coasta de vest a Canadei şi ieşirea la Oceanul Pacific, Vancouver are un parc impresionant, Stanley Park, cu o suprafaţă de aproape 405 de hectare. Vancouver are aproape 1.300 de hectare de spaţii verzi în parcuri. Mai mult, oraşul atrage şi prin podurile Lion Gate Bridge, Burrad Bridge sau podul suspendat Capilano. Cea mai mare aglomerare de restaurante, cafenele şi magazine este în Granville Island. Mai mult se poate vizita acvariul, dar şi China Town.

30% din locuitori sunt chinezi

Din 1990 au început să fie dezvoltate apartamentele din clădirile cu zeci de etaje finanţate prin capital venit de la imigranţii chinezi din Hong Kong. În 2010 oraşul a găzduit Olimpiada de Iarnă, ceea ce a avut o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei.

Începând cu anul 1980 numărul imi­granţilor a crescut semnificativ. Pentru 52% din locuitorii oraşului Vancouver engleza nu este prima limbă vorbită, acesta fiind un oraş cu o mare diversitate etnică şi lingvistică. Aproape 30% din locuitorii oraşului sunt chinezi.

Cu deschidere la Oceanul Pacific, portul din Vancover este unul dintre cele mai mari din lume, prin care trec milioane de tone de mărfurii. Activităţile din port generează anual 10,5 miliarde de dolari canadieni în produsul intern brut. În ultimii ani Vancouver s-a dezvoltat ca un centru important pentru software, tehnologie aerospaţială şi industria filmului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO