Companii

Urdăreanu negociază cu Ramada şi Continental pentru hotelul din Cluj

Urdăreanu negociază cu Ramada şi Continental pentru hotelul din Cluj

Tiberiu Urdăreanu deţine grupul de firme UTI

Autor: Laurentiu Cotu

05.04.2011, 23:49 132

Compania UTI Facility Management, controlată de omul de afaceriTiberiu Urdăreanu, care construieşte un hotel la Cluj, în incintaAeroportului Internaţional Cluj-Napoca, se află în negocieri culanţurile internaţionale Ramada şi Continental în vederea afilieriihotelului.

Investiţia în hotelul din incinta aeroportului clujean se ridicăla circa 9,7 milioane de euro şi prevede construcţia unei clădiripe trei niveluri care să cuprindă 148 de camere, dar şi săli deconferinţă. UTI Facility Management estimează că lucrările deconstrucţie ale hotelului ar putea fi demarate până cel târziu anulviitor. UTI va mai construi şi un parking auto etajat, com­pa­niaaflându-se în prezent în faza de obţinere a avizelor necesaredemarării construcţiei.

"Suntem în negocieri cu mai multe lanţuri hoteliere pentruafilierea viitorului hotel de patru stele din incinta aeroportuluiCluj-Napoca, însă discuţiile au avansat cu reţelele Ramada şiContinental. În ceea ce priveşte lucrările de extindere a parcăriiaeroportului, am realizat până în prezent 245 de noi locuri deparcare terană", au spus reprezentanţii companiei UTI FacilityManagement. Pentru lucrările de extindere a parcării terane aaeroportului din Cluj au fost cheltuiţi circa 400.000 de euro, înprezent fiind disponibile în total 512 locuri de parcare.

Conform contractului câştigat în vara anului trecut de UTIFacility Management, termenul de execuţie a lucrărilor este de 18luni pentru construirea viitorului hotel şi de 14 luni pentruparking.

Terenul pe care se realizează investiţiile a fost concesionat decompanie de la Consiliul Judeţean Cluj pentru o perioadă de 45 deani. Investiţia în realizarea parkingului auto etajat alaeroportului din Cluj se ridică la circa 8,9 milioane de euro şiprevede construcţia a 1.426 de locuri de parcare pe trei etaje,suprafaţa clădirii ajungând la 8.950 de metri pătraţi.

UTI Facility Management a fost singura companie care a depusanul trecut o ofertă pentru concesionarea terenului din incintaaeroportului Cluj, în vederea construirii unui hotel de patru steleşi a unui parking auto etajat.

Compania este specializată în instalaţii şi construcţii şi faceparte din grupul UTI, al cărui acţionar majoritar este omul deafaceri Tiberiu Urdăreanu. Potrivit datelor de la RegistrulComerţului, compania UTI Facility Mana­gement a realizat în 2009 ocifră de afaceri netă de 116 milioane de lei (27,6 milioane deeuro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO