Companii

Urgent Cargus: Creşterea afacerilor se va vedea din acest an, vrem să mărim echipa de curieri, deşi creşterea salariului minim ne pune presiune pe costuri

Gian Sharp, CEO al Urgent Cargus: Românii au început să cumpere produse online şi din alte ţări, în principal din Marea Britanie, şi am început să facem şi astfel de livrări.

Gian Sharp, CEO al Urgent Cargus: Românii au început să cumpere produse online şi din alte ţări, în principal din Marea Britanie, şi am început să facem şi astfel de livrări.

Autor: Mirabela Tiron

23.01.2017, 00:06 610
Gian Sharp, CEO-ul Urgent Cargus, com­pa­nie cu aproape 600 de angajaţi şi 2.000 de curieri, care a apărut în urma fuziunii  Urgent Curier şi Car­gus International, ambele preluate de fondul de investiţii Abris Capital, spune că anul trecut afa­cerile s-au ridicat la 70 de milioane de euro după finalizarea integrării celor două companii, sub nivelul anului anterior, deşi estimările iniţiale ară­tau o creştere a businessului la aproape 80 de milioane de euro, potrivit ultimelor date.
 
„Creşterea se va vedea în acest an, targetăm afaceri de 85 de milioane de euro. Vrem să creştem echipa de curieri, însă mărirea salariului minim pune presiune mare pe costurile noastre“, a spus Gian Sharp.
 
Începând cu 1 februarie 2017, salariaţii vor avea un venit minim brut de 1.450 de lei pe lună, faţă de 1.250 de lei brut pe lună anul trecut. O treime din cei aproape cinci mi­lioa­ne de angajaţi români sunt plă­tiţi cu salariul minim pe economie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO