Companii

Vânzările de ciment ale Holcim şi-au mai temperat declinul în trimestrul al doilea

Vânzările de ciment ale Holcim şi-au mai temperat declinul în trimestrul al doilea
19.08.2010, 23:45 43

Holcim, producătorul elveţian de materiale de construcţii cu unbusiness de aproape 250 mil. euro pe piaţa locală, a înregistrat oscădere cu 30% a vânzărilor de ciment în primul semestru al acestuian comparativ cu perioada similară a anului trecut, declinulîncetinind în al doilea trimestru al acestui an, după ce în primeletrei luni scăderea a fost de peste 40% potrivit datelorcompaniei.

În acelaşi interval, preţul cimentului de pe piaţa locală s-aredus cu aproape 11%, potrivit datelor publicate de grupul elveţianîn raportul semestrial.

Alături de România, cele mai mari scăderi s-au înregistrat înCroaţia, de peste 36% şi Bulgaria cu -48%. Singurele pieţe europeneunde s-au înregistrat creşteri au fost Franţa cu un avans deaproape 8% şi Cehia cu 4%.

Pe fondul declinului din vânzări, cele mai mari scăderi de preţs-au înregistrat în Bulgaria, unde cimentul a fost mai ieftin cupeste 23% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă din 2009, iarscumpiri s-au întâlnit doar în Serbia.

În ceea ce priveşte vânzările de agregate (materiale utilizateîn construcţii), acestea au scăzut cu aproape 30% pe piaţa locală,în timp ce preţurile s-au apreciat cu peste 14%.

Vânzările de ciment şi profitul EBIDTA ale Holcim pe piaţalocală au înregistrat un declin în prima jumătate a anului,businessul grupului elveţian în Europa de Est fiind afectat descăderea investiţiilor, potrivit informaţiilor publicate înraport.

Holcim estima un declin de 5% al cifrei de afaceri în 2010, pânăla 237 mil. euro, adică la un nivel similar cu cel din 2006, pefondul reducerii investiţiilor în infrastructură, dar şi alnumărului redus de proiecte imobiliare aflate în derulare, estimareavansată de reprezentanţii companiei în al doilea trimestru dinacest an.

În 2009 cifra de afaceri a companiei a înregistrat un declin de33%, până la 250 mil. euro, depăşind chiar şi cele mai pesimisteestimări de la începutul anului, când se preconiza un declin de celmult 20%. În acelaşi timp, profitul din exploatare a scăzut cu 29%,la 54 mil. euro, de la 76 mil. euro în 2008. Pe acest fond, Holcima redus cu 14% numărul angajaţilor, până la aproximativ 1.200 deoameni, a apelat la şomaj tehnic sau a pus sub conservare staţiilede betoane care nu mai aveau comenzi.

Anul trecut, Holcim România a raportat un profit brut de 24 mil.euro, cu 10 mil. euro mai puţin faţă de anul precedent, adică omarjă de profit brut de 10% din cifra de afaceri. La nivel globalvânzările totale de ciment ale grupului elveţian au crescut înprimul semestru cu 4,1%, la 67,8 mil. tone, în timp ce volumele deagregate au urcat cu 17,1%, la 73,2 mil. tone pe fonrul creşteriicererii pe unele pieţe emergente şi vest-europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO