Companii

Venirea bruscă a iernii a testat sistemul energetic: „Vântul a preluat creşterea de consum“

Octavian Lohan, şeful Dispeceratului Energetic Naţional: Am trecut şi la scoaterea unor termocentrale sau hidrocentrale din funcţiune. În unele momente nu mai era nevoie de hidro, care de altfel este cel mai uşor de descărcat.

Octavian Lohan, şeful Dispeceratului Energetic Naţional: Am trecut şi la scoaterea unor termocentrale sau hidrocentrale din funcţiune. În unele momente nu mai era nevoie de hidro, care de altfel este cel mai uşor de descărcat.

Autor: Roxana Petrescu

05.01.2016, 00:06 975
Trecerea bruscă la temperaturi nega­tive a determinat creşterea consumului de energie, dar acest lucru nu a ridicat pro­bleme funcţionării sistemului. Coinci­denţa a făcut ca perioadele de creştere a con­sumului să se suprapună cu cele în care vântul a suflat puternic peste eolienele din Dobrogea.
 
Deşi în perioada 3-4 ianuarie şi ex­porturile de energie au crescut, oferta locală nu a fost la fel de „apetisantă“ pre­cum cea din Cehia sau Slovacia de exem­plu, pieţe cu care România este cuplată şi în care s-au înregistrat preţuri de vânzare mai mici.
 
„Culmea, nu am înregistrat pro­bleme“, spune Octavian Lohan, şeful Dis­pe­ce­ra­tului Energetic Naţional, centrul de co­mandă prin care sunt controlate toate ma­rile unităţi de producţie a energiei. „A fost o perioadă liniştită, chiar dacă am expe­rimentat o trecere bruscă de la cald la frig.“
 
Ceea ce se remarcă din analiza datelor de pe site-ul Transelectrica din zilele de 3 şi 4 ianuarie este faptul că, spre deosebire de alte dăţi, producţia de energie eoliană a coincis relativ cu curba de consum, adică în perioadele în care acesta s-a intensificat şi vântul a bătut mai tare, iar când curba s-a mai domolit şi o parte din eoliene au ieşit din funcţiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO