Companii

Victor Ponta, PSD: Este cel mai prost moment să vinzi acţiunile statului

Victor Ponta, PSD: Este cel mai prost moment să vinzi acţiunile statului

Autor: Sorin Pâslaru

24.11.2011, 13:12 862

Preşedintele PSD Victor Ponta a răspuns la întrebarea jurnaliştilor The Economist cu privire la intenţia alianţei USL de privatizare a companiilor de stat din energie afirmând că este cel mai prost moment de vânzare acum.

"Dacă sunt profitabile, de ce să le vinzi, iar dacă sunt neprofitabile, cine le cumpără?", a spus Ponta menţionând că este important ca politicul să nu se mai implice în aceste companii.

"Energia este un sector strategic şi vedem că toate ţările îşi fac politici proprii de protecţie a acestui sector. Trebuie să privim cu onestiate acest sector al energiei".

Despre alte companii, cum este Antibiotice, Ponta a spus că ar fi trebuit privatizată şi integrată în piaţa medicamentelor.

Întrebat însă cum se vor dezvolta companiile de stat având în vedere că statul nu poate participa la majorarea de capital, Ponta a spus că dacă există finanţare pentru programul de 4 miliarde de euro de dezvoltare rurală, atunci există şi pentru acest program.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO