Locuinţele din zonele bucureştene 13 Septembrie, Dristor şi Drumul Taberei s-au ieftinit în luna aprilie, comparativ cu martie, astfel că preţul mediu al unui apartament vechi în Capitală a ajuns luna trecută la 78.350 de euro, cu 550 de euro mai puţin decât în martie, potrivit indexului imobiliar al ZF, realizat în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker, pe baza ofertelor din Anunţul Telefonic.
Cum arată noul sediu din San Francisco al companiei LinkedIn. Galerie FOTO
Cum arată noile uniforme ale Tarom, semnate Cătălin Botezatu. Galerie FOTO
Astfel, un apartament în zona 13 Septembrie costa, în aprilie, 72.000 de euro, cu 8.000 de euro mai puţin decât în martie. Pentru o locuinţă în Dristor, un cumpărător plătea luna trecută 67.000 de euro, faţă de 77.000 de euro cu o lună în urmă, iar preţul unui apartament în Drumul Taberei a coborât de la 68.000 la 63.000 de euro.
La polul opus, creşteri ale preţurilor au fost înregistrate în zonele Berceni, Crângaşi, Iancului şi Vitan Mall.
Faţă de luna aprilie a anului trecut, creşterea preţului mediu pentru un apartament vechi este 1.650 de euro, adică un avans de 2,15% în douăsprezece luni.