Constructii & Imobiliare

Pentru bani Parisul vrea să se americanizează: Celebrul oraş abandonează bulevardele chic pentru trenuri către suburbii, pentru a convinge investitorii să renunţe la Londra şi să se mute în capitala franceză

Autor: Ştefan Stan

10.03.2017, 12:45 3493

Paris se îmbarcă în unul dintre cele mai ambiţioase planuri urbanistice din ultimii 150 de ani, când un tânăr birocrat a înlocuit centrul medieval al oraşului cu bulevarde largi şi clădiri înalte, într-un stil care i-a devenit semnătură – Haussmannian, scrie Bloomberg.

Birocraţii de azi doresc să canalizeze peste 35 de miliarde de euro în următoarele două decenii spre schimbarea peisajului urbanistic care reprezintă oraşul, chiar şi ţara. Prima oară s-a vorbit despre asta în 2008, iar acum a revenit la piaţă.

Ambiţiosul plan ţinteşte să conecteze suburbiile Parisului între ele, precum şi centrul parisului de suburbii. Proiectul a început să fie accelerat, în condiţiile în care Parisul se promovează acum ca alternativă pentru Capitala Financiară a lumii, în condiţiile în care Londra va părăsi Uniunea Europeană alături de Regatul Unit. Deşi nu a fost un punct din campanie, candidatul naţionalist Marine Le Pen a indicat că ea consideră planul o povară pentru finanţele publice.

”Anul acesta este anul în care Marele Paris va apărea în peisaj. Ne vom înscrie într-o competiţie internaţională cu alte metropole pentru a atrage investiţii”, a spus Philippe Yvin, şeful agenţiei de stat responsabilă pentru planul de transport.

Programul de construcţii de 15 ani pentru reţeaua extinsă de transport este ”mană curată” pentru industria construcţiilor, care abia a ieşit din criză. Vinci şi Bouygues au semnat un parteneriat pentru un contract de aproape un miliard de euro pentru a construi o parte din noua linie de metrou, care va costa în total 5,7 miliarde de euro şi va fi cea mai scumpă parte din proiect.  

„Dacă sectorul construcţiilor merge bine, totul merge bine”, a spus Raoul de Parisot, şeful industriei de ciment. El a estimat că proiectul va creşte volumele din regiune cu aproximativ 10% în următorii 10-15 ani, chiar dacă nu este de ajuns pentru a inversa scăderea de 30% înregistrată din 2007.

Chiar dacă capitala franceză pierde lupta în favoarea Frankfurtului sau Dublin-ului după Brexit, cei 12 milioane de oameni care locuiesc în Paris vor câştiga din planul urbanistic, precum şi Franţa în întregime. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO