Constructii & Imobiliare

Eagle Development Estate investeste 6 mil euro in prima cladire din proiectul rezidenţial Estic Park

Eagle Development Estate investeste 6 mil euro in prima...

Autor: Roxana Rosu

12.10.2016, 11:41 1250

Dezvoltatorul Eagle Development Estate, companie deţinută de Israel Land Development Company (ILDC), va finaliza în perioada următoare prima clădire din cadrul proiectului rezidenţial Estic Park, incluzând 125 de apartamente, livrarea fiind programată pentru primăvara anului 2017.

Dezvoltarea proiectului a atras până în prezent investiţii de peste 26 de milioane de euro dintre care aproximativ 6 milioane în construcţia primei clădiri, finanţarea fiind asigurată din surse proprii şi o linie de credit acordata de către Libra Bank.

Estic Park este amplasat în sectorul 2 din Bucureşti, la intersecţia şoselelor Pantelimon şi Dobroeşti, pe malul lacului Dobroeşti. În total, complexul este prevăzut să includă aproximativ 1.500 de locuinţe, dezvoltarea proiectului urmând să se facă în patru etape principale, pe durata unei perioade de şase ani.

”Am regândit ansamblul şi am adăugat numeroase facilitaţi din dorinţa de a crea un concept integrat, Estic Park urmând să fie un proiect de referinţă. În plus, piaţa rezidenţială actuală are fundamente mult mai solide, cererea existentă astăzi fiind mult mai solvabilă comparativ cu anul 2008, accesibilitatea achiziţionării unei locuinţe noi fiind mai bună”, a declarat Joseph Cohen, preşedinte ILDC România.

Până la finalizarea întregului proiect vor fi implementate facilităţi precum amenjarea unei promenade pe malul lacului Dobroeşti, aflat în imediata vecinătate a Estic Park, o zonă de servicii şi spaţii comerciale (bistro, centru comercial, cafenea), numeroase locuri de joacă pentru copii şi facilităţi pentru activităţi sportive (pistă de jogging, teren de tenis, skate park).

Preţurile de vânzare pleacă de la 44.850 de euro Ă 5% TVA pentru un studio cu o suprafaţă utilă totala de 45,1 metri pătraţi, de la 53.100 de euro Ă 5% TVA pentru un apartament cu două camere (57,3 metri pătraţi suprafaţă utilă totala) şi de la 70.700 de euro Ă 5% TVA pentru apartamentele de trei camere (71,8 metri pătraţi suprafaţă utilă totala).

Israel Land Development Company este unul dintre cei mai experimentaţi dezvoltatori imobiliari din Israel. In cei 105 ani de istorie, ILDC a construit zeci de mii de apartamente, mai multe centre comerciale şi parcuri logistice în Israel şi Polonia şi deţine nouă hoteluri în Israel. Compania a obţinut în 2015 un venit net de 176,2 milioane de euro şi un profit net de 27,6 milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO