Constructii & Imobiliare

​Geo Mărgescu, Forte Partners: Avem mai multe terenuri în Bucureşti, ne-am făcut un stoc în zone pe care le considerăm cu potenţial

​Geo Mărgescu, Forte Partners: Avem mai multe terenuri...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

08.06.2016, 11:43 901

Bucureştiul are mai multe zone care cu potenţial de dezvoltare în sectorul de birouri în perioada următoare, spune Geo Mărgescu, CEO şi fondator Forte Partners, speaker la evenimentul ZF Birouri & Rezidenţial 2016, organizat de Ziarul Financiar.

„Noi ne considerăm pionieri în zona de centru-vest, cu proiectul The Bridge, şi vrem să începem să construim şi o a doua clădire. Avem mai multe terenuri în Bucureşti, ne-am făcut un stoc de terenuri atât în nord, centru-sud, zone pe care le considerăm cu potenţial. Am vrut să ne asigurăm terenurile pentru proiecte viitoare”, a spus Geo Mărgescu.

Alte declaraţii făcute de Geo Mărgescu la evenimentul ZF Birouri & Rezidenţial:

Încercăm să reactivăm Asociaţia Investitorilor Imobiliari. Credem că atât noi avem nevoie de autorităţi, cât şi ei au nevoie de experienţa noastră.

E foarte importantă o unitate în legislaţie, realizarea unui cod de urbanism.

Dacă ne uităm la costul pe metru pătrat de birouri în Bucureşti, el este cel mai mic din zonă. Asta mă face să cred că acest preţ scăzut încurajează investitorii să ofere randamente puţin mai bune în anii viitori. Nu va fi neapărat o creştere a chiriilor, dar depinde de zonă, de clădire.

Noi discutăm de preţul pe metru pătrat, când de fapt metrul pătrat are o relevanţă secundară. Important este câţi oameni pot lucra în acel spaţiu. Lucrurile variază mult de la o firmă la alta, în funcţie de specificul firmei, de zonă. Media e undeva la 8 metri pătraţi per angajat.

Ne uităm cu atenţie la pipeline-ul livrărilor de clădiri. Sunt foarte multe clădiri care se anunţă, dar cred în puterea de absorbţie a pieţei.

Pentru a avea o eficienţă mai mare, încurajăm conceptul de shared services, firme care nu-şi alocă spaţii separate pentru angajaţi, ci dezvoltă zone de întâlnire, zone de meeting. Tendinţele generale sunt de schimbare a modului de lucru, angajaţii sunt încurajaţi să facă schimb de experenţă interdepartamentală. Aşa creşte şi randamentul, şi eficienţa clădirilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO