Constructii & Imobiliare

Grupul logistic CTP investeşte 13 mil. euro în 32.000 mp de spaţii industriale în Timişoara. Jumătate este rezervată pentru un singur chiriaş

Grupul logistic CTP investeşte 13 mil. euro în 32.000...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

24.08.2017, 21:33 3508

CTP, unul dintre cei mai mari investitori în spaţii logistice şi industriale de pe piaţa locală, investeşte peste 13 milioane de euro în extinderea cu 32.000 de metri pătraţi a parcului pe care compania îl are în Timişoara, CTPark Timişoara. Lucrările vor fi finalizate în decembrie 2017.

Extinderea este de fapt a doua fază de dezvoltare a proiectului CTPark Timişoara şi va consta în 15.000 de metri pătraţi în care se va muta un singur chiriaş, şi alte două spaţii de câte 8.500 de metri pătraţi, disponibile pentru închiriere. Compania nu a dorit să precizeze numele chiriaşului şi nici domeniul în care activează.

Investiţia a fost demarată datorită creşterii cererii de închiriere de spaţii logistice şi industriale pentru zona de vest a ţării, după cum transmit reprezentanţii CTP.

„Am decis să începem construcţia CTPark Timişoara II datorită contractului de închiriere pe care l-am semnat cu un client strategic, care a dorit să-şi extindă spaţiile de depozitare şi producţie, fiind în plin proces de dezvoltare a afacerii în această regiune. Un alt motiv este şi creşterea cererii de închiriere de spaţii industriale în zona Timişoarei şi nevoia de facilităţi premium, a căror calitate le face să fie mai mult decât nişte simple hale. Constat cu bucurie existenţa unei tendinţe clare de creştere a pieţei de spaţii logistice şi industriale, în România”, spune Ana Dumitrache, country head a CTP România.

Ea mai spune că piaţa locală mai are loc de dezvoltare pe segmentul spaţiilor industriale şi logistice, făcând comparaţie între Cehia şi România. Astfel, dacă în Cehia sunt aproximativ 400 mp de spaţii logistice la mia de locuitori, în România densitatea este de 128 de mp la mia de locuitori.

Portofoliul CTP din Timişoara include acum două parcuri logistice – CTPark Timişoara I, care a fost cumpărat în 2015 şi are o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi închiriabili, şi CTPark Timişoara II, care se află în prezent în curs de construcţie.

CTP Timişoara I a fost achiziţionat în anul 2015 şi este în prezent închiriat în totalitate de companii precum Altex, eMAG sau Soehner care ocupă spaţii ce însumează 10.000 mp. După finalizarea lucrărilor, CTPark Timişoara II va cumula 32.000 mp, dintre care 17.000 mp vor fi disponibili pentru închiriere. CTPark Timişoara oferă spre închiriere spaţii începând de la 1.500 mp, până la 8.500 mp.

„Planurile de dezvoltare ale CTP în zona de vest a ţării includ, în afara Timişoarei, oraşele Cluj-Napoca, Turda şi Deva”, spun reprezentanţii CTP.

CTP a intrat pe piaţa locală în 2015 şi are acum mai multe proprietăţi finalizate în mai multe localităţi din sudul şi vestul României.

Compania şi-a făcut intrarea în piaţa românească prin achiziţii de spaţii logistice şi de terenuri în Bucureşti, Timişoara, Arad, Deva, Cluj-Napoca şi Sibiu.

Cel mai important proiect al CTP este CTPark Bucharest West, preluat de la Prologis în a doua parte a anului 2015, într-o tranzacţie estimată la peste 30 de mi­lioane de euro. Gradul de ocupare acolo este de 100%.

CTP are peste 50 de clienţi pe plan local, iar acest număr va creşte în perioada următoare, după cum spu­neau anterior pentru ZF repre­zentanţii companiei.

La sfârşitul anului trecut, grupul CTP a finalizat fabrica producătorului de componente auto Faurecia de lângă Piteşti, investiţia în construcţia unităţii ridicându-se la 7-8 milioane de euro. Fabrica are o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, iar construcţia acesteia a durat nouă luni.

CTP este lider de piaţă în Cehia şi deţine spaţii logistice şi de producţie de asemenea în Slovacia şi Ungaria. În total, lucrează cu 250 de angajaţi, dintre care 30 în România.

Proprietăţile pe care le construieşte CTP sunt folosite fie pentru logistică, fie pentru producţie. Compania este implicată în prezent în achiziţia de terenuri şi asigură mentenanţa par­curilor logistice pe care le deţine.

Anul trecut, CTP a livrat circa 150.000 de metri pătraţi pe piaţa locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO