Constructii & Imobiliare

Managerii companiilor din IT&C sunt mai exigenţii decât restul chiriaşilor de birouri, aproape 90% dintre ei optând pentru spaţii de clasă A

Managerii companiilor din IT&C sunt mai exigenţii decât...

Autor: Roxana Rosu

22.08.2017, 16:07 247

Companiile din IT&C domină tranzacţiile de pe piaţa de birouri, cumulând 51% din volumul total, pondere care se va menţine şi în următorii cinci ani, managerii din acest sector fiind şi mai exigenţi decât restul chiriaşilor, potrivit unei analize realizată de compania de consultanţă ESOP.

„În ultimii trei ani, companiile de IT&C au închiriat cu precădere birouri de clasă A, aspect ce confirmă atât o maturizare şi consolidare a domeniului, cât şi o nevoie constantă, dar în creştere de confort şi competitivitate în atragerea forţei de muncă specializate. Companiile din IT&C au mai multă grijă ca biroul, mediul de lucru să fie cât mai atractiv pentru angajaţi”, declară Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.

În prima jumătate din 2017, chiriaşii de spaţii de birouri au căutat în special birouri noi, de cea mai înaltă calitate, la standarde de clasă A, companiile din IT&C optând în proporţie de 87% pentru acest tip de spaţii, faţă de o medie de 58% la nivelul tuturor domeniilor de activitate. 

Birourile de clasă A sunt imobile poziţionate in locaţii centrale, cu acces foarte bun la mijloacele de transport în comun, cu dotări tehnice de ultimă generaţie (şi, mai nou, certificate drept clădiri verzi).

Sunt de cele mai multe ori imobile cu suprafaţă închiriabilă de birouri de peste 10.000 mp, care oferă chiriaşilor o serie de funcţiuni şi servicii complementare, cum ar fi prezenţa sălilor de fitness, a restaurantelor şi cafenelelor, a unor spaţii de întâlniri şi conferinţe, a unor zone comune de relaxare.

Printre clădirile de birouri de clasă A alese de chiriaşi în primul semestru enumerăm Green Court, Aviatorilor 8A, Metroffice, Timpuri Noi Square, Globalworth Tower, The Bridge, Bookcase, Sky Tower  şi Europe House, în Bucureşti, The Office în Cluj Napoca, Openville şi Bega Business Park în Timişoara.

Companii IT&C care au închiriat sau pre-închiriat clădirile de birouri de clasă A sunt IBM, Netcentric, Bitdefender, Nespresso, Samsung,Microsoft, Wipro, Oracle, Fitbit, DCS+, Telenav, Atos şi Huawei.

O altă caracteristică distinctă a cererii de birouri venite din partea companiilor IT&C este faptul că suprafeţele închiriate sunt mult mai mari. Trei sferturi dintre firmele de profil închiriază suprafeţe cuprinse între 1.000 mp şi 10.000 mp, în timp ce 21% suprafeţe de peste 10.000 mp şi doar 6% din totalul volumului de birouri închiriat de companiile de IT&C au suprafeţe mai mici de 1.000 mp.

Comparativ, la nivelul întregii pieţe de închiriere, ponderea suprafeţelor cuprinse între 1.000 mp şi 10.000 mp este de 60%, volumul spaţiilor de birouri de peste 10.000 mp este de 25% şi cel al spaţiilor de până în 1.000 mp este de 15% din total.

Suprafaţa medie închiriată de companiile IT&C în prima jumătate din 2017 este de 2.428 mp, în timp ce media la nivelul întregii pieţe este de 1.712 mp.

„Suntem încrezători în evoluţia segmentului IT&C în continuare în România şi nu doar în expansiunea sa cantitativă, dar şi calitativă. Dacă în urmă cu 10 ani proiectele care erau atribuite filialelor din România erau proiecte de complexitate şi valoare adăugată scăzută (de regulă servicii de suport /call-center etc), în ultimii ani am remarcat o constantă creştere a tipului de soluţii dezvoltate.  Se migrează din zona activităţilor relativ simple către activităţi mai complexe, în centre de research & development, activităţi ce generează o mai mare valoare adăugată în România şi implicit o mai mare grijă pentru angajaţi, inclusiv în ceea ce priveşte exigenţele privind alegerea birourilor”, adaugă Alexandru Petrescu, Manager ESOP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO