Constructii & Imobiliare

NEPI anunţă oficial că demarează negocierile cu Rockcastle cu privire la o posibilă tranzacţie între aceştia

NEPI anunţă oficial că demarează negocierile cu...

Autor: Liviu Popescu

20.10.2016, 15:23 1188

NEPI, grup sud-african care investeşte în proprietăţi imobiliare, listat şi la Bucureşti, a anunţat astăzi pe bursă că a demarat împreună cu grupul sud-african Rockcastle negocierile la o posibilă tranzacţie între aceştia.

“Până se vor lansa alte comunicate, acţionarii NEPI şi acţionarii Rockcastle sunt sfătuiţi să ia toate măsurile de precauţie când tranzacţionează acţiunile celor două companii”, se arată în comunicatul NEPI publicat pe BVB. Compania este listată şi la Bursa de Valori din Johanesburg (JSE). Rockcastle este listată pe JSE şi pe Bursa de Valori din Mauritius (“SEM”).

NEPI, care activează şi în piaţa din România, şi Rockcastle au început de câţiva ani să investească în ţări din afara ariei principale în care activează tradiţional şi au găsit oportunităţi în Europa de Est, inclusiv în România, unde NEPI este cel mai mare jucător din piaţa de real-estate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO