Constructii & Imobiliare

O companie din IT a închiriat jumătate din cea de-a doua clădire a proiectului Openville Timişoara

O companie din IT a închiriat jumătate din cea de-a...

Autor: Bogdan Alecu

16.11.2016, 12:42 3216

 

 

Iulian Dascălu a semnat un parteneriat cu furnizorul internaţional de servicii IT Atos pentru închirierea a 6.000 mp în clădirea de birouri clasa A United Business Center 1 (UBC 1), din ansamblul multifuncţional Openville Timişoara. 

Echipa Atos, cu activitate în domeniul serviciilor digitale, îşi va desfăşura activitatea în ansamblul Openville Timişoara din al treilea trimestru al anului 2017, sediul găzduind, printre altele, şi cel mai nou centru de expertiză în securitate cibernetică al companiei. Sediul din clădirea de birouri UBC 1 va avea o suprafaţă de 6.000 mp.

Construcţia celei de-a doua clădiri de birouri clasa A din ansamblul Openville a început în luna iunie a acestui an. UBC 1 va avea 12 niveluri şi o suprafaţă închiriabilă de 13.000 mp. Proiectată în conformitate cu normele LEED, UBC 1 va dispune de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a creşte eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. Poziţionarea în proiectul multifuncţional Openville va aduce numeroase beneficii angajaţilor din spaţiile office, oferindu-le acces la multiple facilităţi: locuri de parcare, restaurante, cafenele, magazine, săli de conferinţe, o gamă extinsă de servicii, parc, dar şi promoţii şi discount-uri speciale. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO