Constructii & Imobiliare

Proiect european de 1,7 mil. euro pentru reabilitarea termică a 10 blocuri din Târgu Mureş

Proiect european de 1,7 mil. euro pentru reabilitarea...

Autor: Laurentiu Cotu

14.08.2014, 16:17 136

Primăria Târgu Mureş a demarat un proiect european de aproape 7,6 mil. lei (1,7 mil. euro) pentru reabilitarea termică a 10 blocuri de locuinţe din municipiu. Proiectul de investiţii este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 ’’Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe’’.

’’Peste 900 de locatari din cele aproximativ 420 de apartamente cu destinaţie locuinţă vor beneficia de acestă investiţie. Totodată, implementarea proiectului va duce la îmbunătăţirea aspectului urbanistic în cartierele Tudor Vladimirescu, Libertăţii, Budai Nagy Antal, Aleea Carpaţi, precum şi în centrul municipiului’’, se arată într-un comunicat al primăriei Târgu Mureş.

Contractul de finanţare a fost încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, şi municipiul Târgu Mureş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO