Constructii & Imobiliare

Timişoara, primul oraş din România cu transport public pe apă. Municipalitatea a cumpărat şapte vaporaşe care vor efectua curse pe Bega. Cât costă o călătorie. FOTO

Timişoara, primul oraş din România cu transport public...

Autor: Adriana Mit

04.10.2018, 10:52 1268

Timişoara a devenit, începând de joi, primul oraş din România care are transport public pe apă, după ce municipalitatea a cumpărat şapte vaporaşe pentru efectuarea de curse pe Bega. Un bilet de călătorie costă un leu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timişoara are, începând de joi, cinci subsisteme de transport public în concept intermodal. Asta după ce la transportul public cu autobuzele/minibuzele, troleibuzele, tramvaiele şi bicicletele, s-a adăugat cel cu vaporaşele pe Bega.

Astfel, Timişoara a devenit primul oraş din România care are transport public pe apă.

“Totul este gândit în concept intermodal, adică sunt conexiuni cu diverse mijloace de transport, de la o staţie a unui subsistem înspre staţii ale altor subsisteme. Desigur că nu este realizată la scară globală această conexiune, dar ne preocupă să facem ca într-un timp cât mai scurt să avem astfel de conexiuni totale în oraşul nostru. Vrem să încurajăm transportul public şi profităm de faptul că Timişoara are o apă precum Bega. Vaporaşele sunt foarte confortabile, au 50 de locuri, avem şapte astfel de vaporaşe, dar începem cu trei transportul public, pentru că este un experiment. În primul rând, vrem să vedem care este cererea, vom ţine evidenţe foarte clare cine, unde urcă şi unde coboară. Vom face adaptări continue, la cerere. Evident că acum nu este perioada din an cea mai potrivită, pentru că în curând va veni iarna şi vom întrerupe transportul pe Bega, dar vom relua în primăvară şi vom fi în permanenţă preocupaţi să facem ajustări încât acest subsistem să funcţioneze cât mai bine”, a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care a participat la cursa inagurală cu vaporaşul “Decebal” pe Bega.

Potrivit primarului Timişoarei, pentru o cursă completă, de la staţia Ardealul la Uzina de Apă, un vaporaş consumă patru litri de motorină, adică aproximativ 20 de lei.

“Eu cred că este foarte rentabil. Va fi nevoie de timp până oamenii se obişnuiesc cu vaporaşele. Aici nu există ambuteiaje, nu ai cu cine să intri în conflicte în intersecţii, pentru că nu există aşa ceva. Drept urmare, se circulă fluent, nu cu vitează foarte mare, în linie dreaptă aproape. Drept urmare, se ajunge foarte repede la destinaţie”, a afirmat Nicolae Robu.

Directorul Societăţii de Transport Public Timişoara, Nicu Bitea, a declarat că, în acest moment, sunt angajate doar 26 din cele 67 de persoane necesare pentru efectuarea transportului în comun cu toate cele şapte vaporaşe.

“Circulă şapte vaporaşe, nu trei, dar prin rotaţie, pentru că avem nevoie un pic şi de personal din punctul ăsta de vedere. Chiar în această săptămână am mai angajat un timonier, în cursul săptămânii viitoare aşteptăm un nou coleg timonier şi atunci vom acoperi toate vaporaşele cu tot ce înseamnă partea de căpitani şi timonieri, şi mai angajăm şi marinari. Chiar discutam săptămâna trecută că vom face relocări din cadrul societăţii, din cadrul personalului, pentru a cursa angajaţii noştri să devină marinari şi să acoperim toate cele 67 de posturi necesare pentru transportul public în comun cu vaporaşele. În acest moment avem 21 de marinari, trei timonieri şi doi căpitani. Obligatoriu trei vaporaşe sunt pe traseu în fiecare zi”, a explicat Nicu Bitea.

Cele şapte vaporaşe au fost cumpărate de Primăria Timişoara cu aproximativ două milioane de euro ca obligativitate în cadrul proiectului european de şase milioane de euro de reabilitare a malurilor Begăi. Transportul public de persoane pe Bega a fost reluat după 51 de ani de la sistarea lui.

Vaporaşele vor circula în regim de transport în comun cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, sfârşitul de săptămână fiind destinat curselor de agrement. Contravaloarea unei curse cu vaporaşele va fi de un leu, iar în weekend cursele sunt gratuite. Biletele pot fi cumpărate de la un angajat al STPT pe vapor, fiecare ambarcaţiune fiind dotată cu casă de marcat. Categoriile sociale beneficiare de gratuităţi pe transportul public local vor circula gratuit.

Traseul de la staţia Ardealul şi până la Uzina de Apă are 7,2 kilometri, iar o cursă este efectuată în aproximativ 50 – 55 de minute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO