Constructii & Imobiliare

Un nou dosar ANRP: Procurorii investighează supraevaluarea unor terenuri din Bistriţa

Un nou dosar ANRP: Procurorii investighează...

Autor: Andreea Traicu

16.02.2017, 10:27 161

Omul de afaceri Mihai Rotaru a ajuns, joi dimineaţa, la sediul DNA. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că audierea sa are legătură cu un nou dosar ANRP, existând suspiciuni potrivit cărora acesta ar fi fost unul dintre beneficiarii unor supraevaluări a trei terenuri din Bistriţa.

Prejudiciul în acesta caz este estimat la 17 de milioane de euro, au precizat sursele citate.

15 persoane sunt vizate de anchetă, au precizat pentru MEDIAFAX surse judiciare, fiind vorba despre membri ai comisiei ANRP, evaluatori, cesionari de drepturi litigioase şi beneficiar. Faptele ar fi fost comise în anul 2009.

Omul de afaceri Mihai Rotaru este cercetat într-o altă cauză a DNA, fiind acuzat că i-a dat mită 600.000 de euro fostului deputat PNL Ioan Oltean pentru a interveni la ANRP în favoarea sa. Rotaru ar fi obţinut de la ANRP o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO