Curs BNR

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de joi, 7 august 2014

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de joi, 7 august...

Autor: Marius Oncu

07.08.2014, 13:02 1648

Cursul BNR de joi:

Euro4.4405-0.0050-0.11 %
Dolar american3.3189-0.0089-0.27%

 

 

Dolarul SUA a fost cotat de banca centrală la 3,3189 lei, în scădere cu 0,89 bani (0,27%) faţă de ziua anterioară.

Pentru francul elveţian, BNR a anunţat un curs de 3,6535 lei/franc, cu 0,4 bani (0,1%) mai puţin comparativ cu miercuri.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Cu puţin timp înainte de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat în piaţa interbancară la 4,440 - 4,4414 lei, foarte aproape de nivelul înregistrat miercuri în jurul orei 16:30 în tranzacţiile dintre bănci, de 4,440 lei.

"Runda de tranzacţionare de astăzi a început cu un nou şir de date slabe privind producţia industrială în ţări din zona euro, iar reducerea randamentelor titlurilor de stat ar putea să se dovedească favorabila monedei naţionale. Totuşi, continuarea deprecierii monedei europene faţă de dolarul SUA ar putea duce la extinderea presiunilor de vânzare resimţite de titlurile de stat româneşti, sugerând că şedinţa de astăzi ar putea aduce încă o depreciere modestă pentru moneda naţională", a afirmat într-o notă pentru investitori economistul şef al ING Bank România, Vlad Muscalu.

Minimul s-a situat în prima parte a zilei la 4,4380 lei/euro, în timp ce maximul a ajuns până la 4,4466 lei/euro, pe volume medii în piaţa interbancară până la jumătatea şedinţei, de 55 de milioane de euro.

În regiune, forintul şi zlotul au stagnat faţă de ziua precedentă.

Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut joi la 0,66% - 1,16% pe an, de la 0,7% - 1,2% pe an în ziua anterioară.

Dobânzile continuă să fie sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an şi peste dobânda practicată de banca centrală la facilitatea de depozit, de 0,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut la 0,76% - 1,26% pe an, de la 0,8% - 1,3% pe an miercuri.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a urcat uşor, la 2,1%, de la 2,8% în ziua precedentă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO