După Afaceri Premium duce mai departe proiectul prin care încearcă să scoată în evidenţă acele proiecte, cu precădere rezidenţiale, care contribuie la realizarea unei imagini mai coerente a Bucureştiului, un oraş asaltat de multe iniţiative arhitecturale, nu de fiecare dată foarte inspirate. De data aceasta povestea se concentrează în jurul a două iniţative semnate de arhitecţii de la Graphic Studio.
Primul proiect, situat pe strada Constantin Istrati, reprezintă un exemplu de remodelare a unei case vechi, fără o valoare deosebită, dar cu un oarecare parfum de „vechiul Bucureşti“, amplasat fericit în vecinătatea parcului Carol, pe un teren în pantă, tipologie rar întâlnită în acest oraş de şes, după cum explică arhitecţii de la Graphic Studio.
„Am ales să nu demolăm această casă şi să o consolidăm realizând o extindere în zona curţii din spate. Am păstrat spaţiul central al casei, adiacent curţii laterale, amplificându-l în lungime şi în înălţime, punând în relaţie cu el celelalte spaţii ale casei: dormitoarele independente, bucătăria deschisă, biroul care se continuă cu o seră“, explică arhitectul Remus Hârşan.
Logica de la care a pornit tot proiectul este a celei de-a doua şanse. „Uneori o casă existentă poate fi păstrată (total sau parţial) şi integrată într-o nouă compoziţie. De cele mai multe ori există anexe sau părţi ale casei care sunt „nocive“. Aici, de exemplu, am demolat o serie de anexe care ocupau în final o suprafaţă mai mare la sol, deci am obţinut o curte mai mare, construind mai mult. E un paradox care apare în urma reorganizării spaţiului. În fond clienţii îşi doresc mereu şi o grădină sau o curte cât mai mare.“
Un alt exemplu, cel al unei case de pe strada Romniceanu, porneşte tot de la ideea de a păstra accente dintr-un proiect vechi, dar continuă prin integrarea acestora într-un concept modernist, cu un element care stârneşte invidii: cinci terase orientate în cascadă către parc.
„Ideea acestui proiect a fost iniţiată de client. Acesta cumpărase o casă lângă parcul Romniceanu cu o poziţie specială şi o orientare evidentă către parc şi era atras de imaginea romantică a vechii case, în special de aspectul de turn semicilindric. Am decis, după vizionare, să păstrăm parametrii existenţi, schimbând însă regimul de înălţime, morfologia spaţială şi limbajul arhitectural. A rezultat un volum puternic, într-un stil cu accent modernist interbelic, ancorat de locul de care aparţine cu o succesiune de 5 (!) terase orientate în cascadă către parc.“
Casa cu cascada de terase este ocupată acum de o familie de patru persoane, în care copiii au spaţiile lor.
„Această experienţă a durat doi ani de la primele discuţii cu beneficiarii şi până la inaugurarea casei, la un pahar de vin bun. Am avut plăcerea să revin în această casă deseori, am rămas prieten cu beneficiarii.“
Practic, ambele proiecte reinterpretează într-un stil cât se poate de modern o moştenire care fie trebuia recondiţionată, fie nu mai era soluţia pentru noul stil de viaţă al oraşului.
„Arhitectura de bună calitate este tot mai prezentă în oraş. Probabil că au crescut şi exigenţele clienţilor, gradul lor de educaţie arhitecturală. Cred că e evident că sunt din ce în ce mai mulţi arhitecţi buni în oraş, unii cu experienţă internaţională“, spune Remus Hârşan.
Deşi nu puţini au fost cei care au demonizat noile apariţii arhitecturale din oraş, oţelul şi sticla care deodată umbreau dantela interbelică, reprezentantul Graphic Studio este de părere că e loc pentru toată lumea de calitate.
„Oraşele se modifică permanent. Cresc, se dezvoltă sau decad, iar ceea ce construim rămâne, mai mult sau mai puţin alterat, ca o mărturie. Am văzut mai puţine abuzuri urbanistice în ultimii ani, mai puţine orori arhitecturale. În acelaşi timp asistăm la o radicalizare a societăţii civile, uneori la o intransigenţă de tip „taliban“ la modern. Amintiţi-vă de sintagma monştrii de sticlă şi oţel sau beton, după caz, modern văzut în opoziţie cu conservarea patrimoniului construit. Cred că acest patrimoniu poate coexista foarte bine alături de construcţii noi de calitate. Sticla, betonul sau oţelul nu trebuie demonizate, ele sunt până la urmă biete materiale de construcţie care pot fi folosite mai bine sau mai rău. Diversitatea face mai degrabă bine acestui oraş“, conchide arhitectul.
