Într-una dintre cele mai aglomerate zone ale Bucureştiului, dominată de tonuri de gri, Cristina Zelmat, proprietara businessului de decoraţiuni, mobilier şi amenajări interioare La Maison, a dat frâu liber culorilor. Penthouse-ul de la etajul zece al unui imobil din cartierul Ştefan cel Mare s-a transformat astfel într-un spaţiu în care o familie gurmandă face zeci de borcane de dulceţuri, în care prietenii vin adesea la masă şi în care un dressing de pahare este poate cel mai bun indiciu al poftei pentru traiul frumos.
„Eu am terminat două facultăţi ce nu au legătură cu designul. Primul contact cu designul a venit prin designul vestimentar pentru că aveam o fabrică de confecţii la Bacău. Când ne-am mutat în Bucureşti ne-am aranjat casa după gustul nostru, iar apoi am vândut spaţiul respectiv. Am repetat experienţa. Atât de frumoase ne-au ieşit amenajările încât ne-am gândit să facem asta în mod constant. Aşa a început povestea cu designul interior“, spune Cristina Zelmat.
Deşi acum pare greu de crezut, La Maison, unul dintre cele mai bine conturate showroom-uri de mobilă şi decoraţiuni interioare din Bucureşti, a început mult mai puţin spectaculos.
„Iniţial am început să vindem tapet şi ţesături din portbagajul maşinii, apoi am avut un showroom la parterul unui bloc. Primul nostru proiect de amenajare interioară a fost la Bacău în 2008. De atunci au urmat zeci de proiecte. Echipa noastră realizează în jur de 4-6 amenajări pe an, dar colaborăm şi cu alţi arhitecţi la proiectele lor şi atunci acest număr se măreşte considerabil.“
Cristina Zelmat spune că pentru a finaliza un proiect sunt necesare cel puţin trei luni de zile, dar în funcţie de complexitatea acestuia sau de încăpăţânarea clientului lucrările pot dura chiar şi trei ani de zile.
„Nicio casă nu este la fel. Din fericire. Trebuie să ştii totul despre client. Trebuie să-i ştii stilul, să afli ce pasiuni au copiii pentru că şi ei participă la modelarea viitoarei case. Acum oamenii au învăţat să asculte mai mult, ne lasă să ne facem treaba. Ţin minte că am avut un proiect în care timp de trei luni de zile am încercat să-l convingem pe proprietar că nu încap scaunele în jurul unei mese, la dimensiunea pe care el şi-o dorea. Nu am reuşit să-l facem să înţeleagă acest lucru decât când ne-am prezentat cu un şablon de dimensiunea viitoarei mese. Atunci s-a lămurit.“
După zeci de proiecte finalizate, anul trecut Cristina Zelmat a mai terminat un proiect, poate cel mai important, spaţiul care a devenit locuinţa familiei sale.
„Ne doream un loc ultracentral, situat lângă un parc, cu acces la metrou şi la tramvai, un loc de unde să poţi merge pe jos până în centru. De exemplu, până la birou eu nu fac mai mult de zece minute. Ne-am uitat mult până să găsim acest loc. Când l-am găsit însă, ne-am dat seama că planul de design nu corespundea necesităţilor familiei noastre, motiv pentru care timp de două luni l-am recompartimentat. Săptămâna aceasta facem un an de când ne-am mutat aici.“
Casa Cristinei Zelmat surprinde prin injecţia de culoare pe care o aduce într-o zonă a Bucureştiului care nu are nimic din frumuseţea unor cartiere precum Dorobanţi sau Cotroceni.
„Noi suntem o familie căreia îi place culoarea, suntem veseli. Am remarcat că de multe ori oamenii tind să stea departe de culori. Nu trebuie să-ţi fie frică de culoare.“
Tot spaţiul este gândit pentru a servi o familie. Casa devine un instrument cât se poate de util, nu este un spaţiu care să impună reguli sau cuminţenii preţioase. „Avem o bucătărie foarte bine utilată pentru că degeaba este un spaţiu frumos dacă nu este practic. Livingul este pentru relaxare, pentru prieteni. De exemplu, în loc de masa de cafea am optat pentru un obiect moale, o masă capitonată gen puf, pe care copiii să poată să stea. Noi avem o casă unde se trăieşte, nu este un muzeu. Showroom-ul este în altă parte.“
Cristina Zelmat insistă însă asupra bucătăriei.
„Bucătăria este locul în care ne adunăm toţi patru, unde mâncăm de fiecare dată împreună. La noi masa durează cel puţin o oră pentru că mai întâi socializăm şi apoi mâncăm. Despre asta este vorba. Gătim împreună, facem clătite şi dulceaţă, iar copiilor le place zona aceasta de experiment, să spargă ouă, să împrăştie făina. Avem un frigider imens, iar partea de jos este mereu plină cu legume. Suntem gurmanzi şi de aceea gravităm în jurul bucătăriei. Mai mult, o dată la două săptămâni avem prieteni la masă. Totul este făcut în casă de noi. Am investit de exemplu într-un cuptor în care găteşti ca şi cum ai prepara mâncarea în vatră.“
La ieşirea din bucătărie, în partea dreaptă în living se află un dressing de pahare, un alt indiciu al traiului frumos în oraşul prea grăbit pentru a mai lua în seamă astfel de detalii.
„Bem puţin, dar sărbătorim momentul prin băuturi de calitate motiv pentru care avem pahare speciale pentru vinul roşu, pentru vinul alb, pentru digestive, avem carafe, decantoare şi altele.“
Deşi minimalismul este la putere, Cristina Zelmat asociază acest curent cu o anumită etapă a vieţii. „Cred că acesta este un concept care merge foarte bine când esti tânăr, dar odată cu vârsta acumulezi obiecte, experienţe, pe care le vrei în casă. Nu avem lucruri extravagante. Avem de exemplu un tablou pictat de cel mic. Aşa vede el locul în care stă bunica lui, Oceanul, casa ei.“
Cu anumite artificii şi obiectele care nu se înscriu ca design în această abordare călduroasă a spaţiului de locuit şi-au găsit rostul şi au ajuns să facă parte din „familie.“ „Noi nu avem calculator în casă. Televizorul de exemplu mi se pare un obiect inestetic aşă că am decis să-l integrăm într-un chevalet. Acum arată ca un tablou, are locul său în logica de design a casei.“
Deşi proiectul este finalizat, ocazional lucrurile se mai schimbă.
„O dată la şase luni schimb poziţia obiectelor din casă. Aduc accesorii, repoziţionez o lampă, adaug un plaid pe canapea. Ai deodată un alt spaţiu de locuit fără un efort major.“
Strategia este perfectă şi se aplică în orice relaţie care se doreşte a fi pe termen lung. Artificiul a funcţionat atât de bine că şi atunci când pleacă în vacanţă, familia Zelmat îşi rezervă câteva zile doar pentru a sta acasă.
„Nu stăm acasă pe cât ne-am dori, dar o parte din concediile pe care ni le luăm le petrecem aici. Dacă nu stăm câteva zile acasă, nu ne simţim bine. Vin copiii la noi şi ne întreabă: stăm şi noi puţin acasă? E o zonă cu mulţi copii, aici chiar există gaşca de la bloc, jocurile, prietenii lor sunt aici. Acasă e acasă.“
