Indonezia, Maroc, Belgia, Statele Unite, Italia, Malta, Iordania, Irak. Nu e o înşiruire aleatorie de ţări, ci traseul pe care l-a urmat Thomas Baekelandt, ambasadorul Belgiei în România, de la intrarea sa în diplomaţie. Spune că a făcut „un mic tur al lumii“, cu o modestie pe care ar putea s-o contrazică oricine, văzând periplul statelor în care a avut activităţi diplomatice, însă casa lui, cea pe care o numeşte acasă, este tot în Belgia, micul regat care i-a fost linia de start.
Plimbările în jurul lumii sunt o constantă în cariera de diplomat, iar lui Thomas Baekelandt i s-au alăturat tot timpul membrii familiei. Ambasadorul se gândeşte uneori că cei trei copii pe care îi are - un fiu şi două fiice - au fost nevoiţi să treacă poate prin prea multe mutări.
Însă apoi îşi aminteşte că şi el, la rândul său, a fost fiu de diplomat şi, înainte de a-şi începe propria călătorie în lumea relaţiilor strategice dintre ţări,
l-a urmat pe tatăl său în aventura bagajelor făcute frecvent, în aşteptarea unei noi destinaţii. „E o problemă pe care o au copiii de diplomaţi, aceea de a se muta mereu. Copiii mei au crescut în călătorii, dar nu s-au plictisit de asta. Acum fac studii la Cambridge şi la Amsterdam, dar niciunul nu vrea să rămână acolo unde studiază. Toţi vor să plece mai departe, în alte ţări“, spune ambasadorul belgian.
Limba de bază în regiunea belgiană de unde vine Thomas Baekelandt este neerlandeza, însă, după ce şi-au exersat urechile cu o mulţime de limbi străine de-a lungul plimbărilor prin lume, cei trei copii au hotărât să vorbească între ei franceza şi doar cu părinţii poartă conversaţii în neerlandeză.
Cariera de diplomat a lui Thomas Baekelandt a început în 1982, după ce şi-a încheiat serviciul militar. A fost iniţial ataşat al ambasadei Belgiei în Jakarta, Indonezia, apoi secretar la ambasada Belgiei din Maroc. Întors în Belgia în 1990, a fost prim-secretar al Reprezentanţei Permanente a Belgiei pentru NATO, la Bruxelles. Îşi aminteşte că, în 1989, când toată lumea sărbătorea căderea Zidului Berlinului, el îşi prelua funcţia în cadrul NATO.
În 1993, a primit rolul de observator într-o misiune a comunităţii europene în fosta Iugoslavie. Ulterior, a ajuns la New York, unde a fost consilier în Reprezentanţa Permanentă a Belgiei în Naţiunile Unite, urmând ca apoi să preia şi funcţia de consilier al Ministerului Afacerilor Străine din ţara natală, Belgia. În 2000, a început să lucreze în ambasada Belgiei la Roma, apoi a lucrat pentru ambasada din Malta, a făcut un „popas“ în Iordania şi un altul în Irak, iar din 2015 este ambasadorul Belgiei în România.
Călătoria lui pare o aventură şi numai când sunt trecute în revistă toate poziţiile pe care le-a deţinut. Dar Thomas Baekelandt nu e obosit de acest periplu permanent, ba chiar pare dispus să îl continue.
Momentan, reşedinţa lui figurează pe bulevardul Dacia din Bucureşti, într-o clădire istorică - vila Constantin Câmpeanu, bine conservată la exterior şi de-a dreptul copleşitoare la interior. În aerul din reşedinţa ambasadorului pluteşte urma unor parfumuri fine, care te fac să nu te saturi niciodată de ele. Luminile, mobilierul, ornamentele arhitecturale... par să facă din şederea ambasadorului în România un răsfăţ neîncetat.
„Clădirea ambasadei a fost construită în 1922 de o familie (Câmpeanu - n. red.) a cărei avere fusese strânsă din afacerile în domeniul petrolului. Când unul dintre membrii familiei a avut probleme financiare serioase, a vândut imobilul către statul belgian. De atunci, a funcţionat ca ambasadă a Belgiei şi l-am păstrat şi în timpul războiului, şi în timpul comunismului“, povesteşte Thomas Baekelandt.
În clădirea cu vedere la stradă se află reşedinţa ambasadorului, iar în curtea interioară este ambasada propriu-zisă. Bucătăria în care se pregăteşte mâncarea ambasadorului şi a invitaţilor în serile festive, alături de pivniţă şi zona de depozitat, se află la subsol.
Sursa de inspiraţie pentru conceptul casei a fost Vila Sfinxul, o proprietate situată în Cap d’Ail, pe Coasta de Azur. Holul principal al clădirii-reşedinţă reproduce interiorul arheologic al acesteia, preluând coloanele dorice şi modelul antic al pardoselii. Vila de pe bulevardul Dacia este construită în stil Art Deco, deşi majoritatea imobilelor în acest stil au apărut în Capitală circa zece ani mai târziu.
Printre personalităţile care au intrat în ambasadă, se numără regele Albert al II-lea al Belgiei, însă acesta nu a fost şi cazat în clădire. În schimb, imobilul se pretează şi la găzduirea peste noapte a unor invitaţi de seamă, spune ambasadorul.
„Organizăm aici întâlniri cu miniştri şi secretari de stat din România. De altfel, aş putea spune că există o oarecare concurenţă între ambasade în ceea ce priveşte felul de a primi invitaţi. Clădirea aceasta este în primul rând un loc de întâlnire între belgieni şi români, nu un moft pentru ambasador.“
Unul dintre mofturile sale este însă mâncarea cu specific românesc, pe care o găteşte bucătăreasa româncă a ambasadei, despre care Thomas Baekelandt spune că „are simţul gustului“. A învâţat şi câteva reţete belgiene, astfel că acum ştie să jongleze cu preferinţele diplomatului.
O constantă în „bucătăria internă“ a ambasadei belgiene este încercarea de a servi bere în locul vinului, de altfel foarte popular în România, după cum a constatat ambasadorul. În Belgia există 2.000 de tipuri diferite de bere, iar fiecare fel de mâncare are propria lui bere asociată, astfel că ar fi păcat, crede el, să nu valorifice această băutură în România.
Alături de gustul berii, Thomas Baekelandt a mai adus cu el câteva tablouri din colecţia pe care o are acasă. În general, însă, nu se ataşează de obiecte prea mult, pentru că i-ar fi greu să le poarte cu el dintr-o ţară în alta.
„Am adus cu mine puţine obiecte, pe care le-am luat în maşină când am venit aici. Din România încă nu am cumpărat nimic ca amintire, dar urmăresc arta contemporană de aici şi e posibil să iau ceva din acest domeniu, însă va fi ceva mic, pentru că în Belgia avem o casă mică“, spune ambasadorul.
La casa lui din Belgia merge destul de des, deşi anul trecut nu a ajuns decât de patru ori. De multe ori, tot în interes de serviciu sunt şi vizitele acasă, dar se bucură că le poate face. Între timp, şi-a propus să descopere România şi spune că a văzut aproape tot ce era de interes pentru el, în special localităţile unde există investiţii belgiene.
Din tot ce a văzut în lume, sute de oraşe prin care a trecut şi zeci în care a locuit, Thomas Baekelandt nu poate alege un singur loc care să-i fie preferat. Şi el, şi familia lui asociază fiecare loc cu o anumită etapă din viaţa lor, iar a numi un oraş sau o ţară în topul preferinţelor i se pare o decizie subiectivă.
