Arts & Design

Deţine unul dintre cele mai cunoscute showroom-uri de mobilă din Bucureşti şi aşa arată casa lui: "Ne-am dorit o casă care să respire"

01 iul 2016 13642 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Mihai Gurei este încântat de frenezia din Belgrad, iar Milano îl fascinează prin viclenia cu care a ştiut să integreze partea de natură în structura sa pursânge urbană, dar cu toate acestea nu ar pleca de aici. Ceva, ceva tot ar schimba, şi anume, adresa actuală cu o casă modernă în zona „capitalelor“ din Bucureşti. Se leagă toate, nu?

Mihai Gurei este managing director al Intro Design, poate unul dintre cele mai bine conturate showroom-uri de mobilier şi accesorii din Bucureşti, o idee lansată în urmă cu mai bine de zece ani.

„Pasiunea pentru design am cultivat-o pornind de la preocuparea mea din anii liceului pentru arta modernă. Citind mult despre şcoala de la Bauhaus (Germania) am descoperit şi prima generaţie de designeri activi după Al Doilea Război Mondial, cum ar fi Mies van der Rohe, Le Corbusier, Marcel Breuer, Charles şi Ray Eames sau Alvar Aalto. Povestea Intro a debutat ceva mai târziu când împreună cu partenera mea Claudia Chirilescu am simţit că există un loc pe piaţa din România pentru obiectul de design contemporan. Se întâmpla în 2002 când am început cu un mic showroom pe care l-am mutat în 2005 în locaţia actuală din strada Roma“, spune Mihai Gurei.

Odată găsit locul pentru Intro Design, „sediul“ pentru viaţa personală trebuia să fie în apropierea showroom-ului, atât de apropiat astfel încât să se poată ajunge între cele două puncte cu bicicleta. „Nouă ne plăcea deja foarte mult cartierul Floreasca ce pare un mic orăşel de provincie plonjat la doar un kilometru de zona Dorobanţi. Am căutat mult timp un apartament în acea zonă, dar am dorit să fie unul într-o clădire nouă şi să fie ceva mai spaţios. Ne bucurăm din plin de spaţiile verzi existente şi de apropierea salbei de parcuri ce merge până în Herăstrău. Deoarece birourile noastre sunt în zona Dorobanţi a fost esenţial să ne putem deplasa cu uşurinţă la serviciu cu bicicletele.“

Cum oraşul în sine este destul de aglomerat, Mihai Gurei spune că nu a dorit să aducă în interiorul casei sale nimic din „zgomotul“ urban.

„Ne-am dorit o casă care să „respire“ cu spaţii deschise ample şi o uşoară circulaţie între camere. Proiectul a durat aproape un an şi cea mai mare provocare a fost reconfigurarea peretelui dintre bucătărie şi living, o adevărată piesă de „rezistenţă" în locuinţa noastră acum.“

Obiectele care au trecut pragul noului cămin au fost atent alese, dar asta nu înseamnă nu există şi câteva piese preferate.

„Caut obiecte care şi-au căpătat deja statutul de icon de design sau care consider că vor ajunge acolo, piese de mobilier cu un concept puternic, dar şi elemente de decor funcţionale şi discrete care au scop bine definit. Este dificil să nominalizez vreo piesă anume, toate au fost alese cu multă grijă şi pasiune, dar probabil cele mai speciale sunt biblioteca Infinito desenată în anii ’50 de către Franco Albini şi editată de Cassina, masa de dining Pallas a lui Konstantin Grcic sau scaunele Cherner.“

Studioul în care lucrează este şi partea preferată a casei şi dincolo de spaţiu creativ, acesta mai are o funcţie datorită luminozităţii foarte bune.

„Dimineaţa este şi sală de aerobic şi yoga pentru noi, fiind cea mai luminoasă încăpere a apartamentului.“

Inspiraţia vine din multe locuri, cu precădere din călătorii, Mihai Gurei nominalizând câteva oraşe care-i pun creativitatea în mişcare. „Mă inspiră mult frenezia unui oraş precum Belgrad, eleganţa şi integrarea vegetaţiei într-un spaţiu urban din Milano sau transformarea unei metropole sufocate de trafic într-o oază pentru pietoni şi biciclişti cum este Copenhaga, dar mi-ar lipsi prietenii şi Bucureştiul, un oraş în al cărui potenţial cred foarte mult.“

Sunt multe locuri care-i plac şi care au reuşit în ultimii ani să dea un aer proaspăt unei capitale care părea împotmolită în statutul de şantier etern.

„Iubesc mult zona «capitalelor» (zona din cartierul Do­robanţi în care numele străzilor sunt capitalele mai multor ţări - n.red.) unde este situat şi showroom-ul nostru, pentru combinaţia de vegetaţie şi case elegante vechi, unele dintre ele renovate. Locuri precum Fru­disiac încep să schimbe uşor aspectul zonei Dorobanţi, dar mai e nevoie de multe iniţiative de acest gen. Ne place să alergăm în Herăstrău deşi ar fi ideală o pistă separată pentru alergători şi biciclete, cât şi o conexiune între cele două capete ale lacului, alta decât podul de cale ferată. Aici ne place să stăm cu prietenii la un pahar la Biutiful sau Casa di David. Are potenţial şi partea de vest a Lipscanilor, cu locuri precum Origo, Energiea sau Entrance Concept Store.“

Dincolo de lucrurile bune, au fost şi direcţii neinspirate dând exemplu „strategia greşită cu privire la dezvoltarea zonei de nord a Capitalei, cu construcţii înghesuite, fără grijă pentru spaţii verzi, trotuare ample sau alte spaţii de petrecut în aer liber.“

Dar cu toate acestea, Bucu­reştiul rămâne de suflet, singura schimbare la care se gândeşte Mihai Gurei fiind poate cea a adresei.

„Mi-ar plăcea o casă modernistă din zona «capitalelor», cu ferestre ample sau un luminator, renovată cu grijă pentru toate detaliile originale.“