Arts & Design

Recomandările designerilor: Cum trebuie să vă aranjaţi casa de Sărbători

17 dec 2014 2010 afişări de Ioana David
Din aceeaşi categorie

Roşul a fost întotdeauna culoarea sărbătorilor de iarnă şi va fi în continuare în centrul atenţiei, spun designerii, însă atunci când vine vorba despre decorarea casei ori a mesei de Crăciun, anul acesta nu ar fi de evitat nici combinaţiile de negru şi alb, culorile pastel ori accesoriile din pene sau puf. Nimic nu e interzis. Totul merge. Noul şi vechiul, piesele brute cu cele extrem de bine finisate, culorile tari cu cele discrete. Sărbătorile acestea sunt mai democratice ca niciodată aşa că aveţi curaj şi împrăştiaţi sclipici peste tot.

Lumina este elementul de bază atunci când se începe aranajarea casei de Sărbători, spune Carolin Ivănescu, designerul Mobexpert, iar în jurul ei se pot ţese restul de idei. Se pleacă de la piesa centrală din încăpere, care poate să fie şemineul, canapeaua ori o simplă măsuţă de cafea, şi apoi se lasă imaginaţia să lucreze.

Spre exemplu, şemineul se poate contura cu o ghirlandă luminoasă şi multe sfeşnice ori rame foto, pe măsuţa de cafea se poate aşeza pe o coroniţă un bol de sticlă cu globuri, iar pe canapea se pot înşira perne cu motive de Crăciun ori pleduri.

Dar întreaga casă trebuie decorată de sărbătoare, inclusiv dormitorul şi baia, adaugă Şerban Cismărescu, proprietarul magazinului de mobilier Innova.

La loc de cinste ar trebui să stea ghirlande spectaculoase, globuri asortate a căror menire ar fi doar să scoată în evidenţă coliviile, căsuţele de lemn ori steluţele folosite drept accesorii în bradul de Crăciun. După un model deja consacrat, partea de jos a bradului este rezervată globurilor de dimensiuni mari, iar lângă ar putea foarte bine să stea o măsuţă de accent, cu platouri pentru prăjituri, bomboniere din sticlă, potpourri (petale uscate de flori aşezate în vase pentru a le păstra mirosul) sau lumânări. Aceasta ar fi opţiunea lui Carolin Ivănescu. 

Cât despre globuri, acestea ar putea să aibă aplicate paiete, strasuri, pene, catifea ori să fie suflate manual şi pictate. În acelaşi stil şi decoraţiunile ar putea să fie cu pene şi fulgi, iar o altă pată de culoare ar putea să vină de la măştile veneţiene puse în brad. În tot acest ambient s-ar potrivi suporţi de lumânare din ceramică glazurată, asortaţi cu faţa de masă şi vesela ori placematuri (suporturi de pahar - n. red.) cu aplicaţii din mărgele din sticlă de diverse culori.

„Românii sunt destul de tradiţionalişti şi preferă bradul natural verde, globuri roşii şi aurii, beteală colorată, luminiţe şi nelipsita stea sau îngeraşul din varful bradului. Există desigur excepţii - cei mai îndrăzneţi fac un brad mai futurist cum ar fi un brad verde decorat cu globuri de sticlă transparente, fulgi de nea din ghips, fundiţe albe imprimate şi aripi de înger în vârf“, spune Cismărescu.

Pentru cei care vor să meargă mai departe şi să asculte un sfat al designerului şi când vine vorba despre aranjarea mesei atunci ar trebui să încerce să folosească aceeaşi culoare pentru toate elementele şi să ţină cont de forma acesteia atunci când se decid cum să o decoreze. Dacă masa este ovală sau rotundă atunci centrul acesteia ar trebui să fie marcat cu decoraţiuni care sa domine întreg ansamblul, spre exemplu se poate realiza un joc cu sfeşnice de diferite dimensiuni ori în mijloc ar putea trona o vază de flori de care se pot atârna globuri. Dacă masa este dreptunghiulară, la extremităţi se pot plasa felinare cu globuri şi suporţi de lumânare de mici dimensiuni, pentru un efect extravagant şi echilibrat, spune Carolin Ivănescu.

Pe masă ar mai putea sta lumânările sculptate, inele pentru şervet în formă de ren, sclipici aruncat peste tot, ori platouri şi farfurii cu motive tematice.

Când vine vorba despre culori, designerul Mobexpert afirmă ca roşul rămâne în continuare prima opţiune, dar că anul acesta propune şi bradul „glam“ în combinaţii de negru şi auriu, bradul în culori pastelate ori bradul decorat cu alb şi accente aurii.

Un alt sfat ar fi ca numărul de culori folosite pentru decoraţiuni ori pentru brad să nu fie mai mare de două astfel încât să existe o unitate a decorului.

Anul 2014 ar putea aduce Crăciunul Gold Glam, Red Tradiţional, White Silver sau Pastel Colors sau Rustic. Marius Şerbănescu, directorul de achiziţii al Chic Ville, spune că nu ar trebui să fie uitate nici decoraţiunile pretenţioase, pe arămiu şi auriu, rustice (inspirate din natură, verdele închis al pădurii, lemn, conuri de brad sau cerbi), şi chiar vintage, fiind în vogă decoraţiunile patinate, cu imprimeuri de iarnă precum sănii sau schiuri.