Jean Philippe Salar a călătorit mult până să ajungă în România, dar până la urmă întreaga sa poveste este legată de mobilitate. Începe să lucreze ca designer la Renault în 1996, iar de atunci nu a mai scos cheia din "contactul" grupului francez, aceasta fiind poate singura constantă. În rest, pe Jean Philippe Salar l-au impresionat culorile din India şi modernitatea din Coreea de Sud, iar contrastantul Bucureşti a devenit combustibil creativ pentru cel care a „desenat“ una dintre cele mai vândute maşini din lume. Ce înseamnă să fii designer auto într-o lume care abordează schimbarea cu acceleraţia la podea? Răspunsul este mai simplu decât vă imaginaţi.
„Încă de la 9 ani eu desenam maşini în camera mea. Nu cred că mă aşteptam neapărat la o carieră din acest lucru, dar mi-am dat seama că mă pasiona desenul, că-mi plăceau lucrurile care aveau un aer de noutate“, spune Jean Philippe Salar, cel care în toamna anului 2015, la 42 de ani, a preluat conducerea Renault Design Central Europe (RDCE) din Bucureşti. RDCE a fost înfiinţat în 2007 şi face parte dintr-o reţea internaţională de centre de design-satelit ale grupului Renault, alături de cele din India sau Coreea de Sud.
Centrul din România este situat chiar în inima Capitalei, într-o casă veche, cu arhitectură superbă, dar care adăposteşte la interior toată energia creativă pe care Bucureştiul o etalează aproape indecent azi. În plus, zona apropiată de Piaţa Romană este „călcată“ mai tot timpul de cele mai interesante „triburi“ urbane, hipsteri, studenţi sau pasionaţi de film, fiind surse de inspiraţie pentru orice minte creativă.
Sosirea lui Jean Philippe Salar în Bucureşti nu este însă o întâmplare, ci un lucru pregătit într-un fel sau altul din copilărie.
„La un moment dat, am spus familiei că eu vreau să-mi exprim creativitatea în acest fel (desenând - n. red.). Au reacţionat bine, s-au bucurat că de mic ştiam ce voiam să fac. Mereu m-au sprijinit, deşi nu cred că au fost întotdeauna convinşi de nivelul oportunităţilor.“
Studiază arta timp de trei ani la un liceu de profil, pentru ca apoi să-şi completeze pregătirea cu cinci ani de design industrial, dintre care trei au fost destinaţi transportului.
„Trebuie să înţelegi mai multe arte pentru a face această meserie, trebuie să vezi proporţiile din sculptură, tuşele din pictură, trebuie să înţelegi ce desenezi. Pentru a face o maşină trebuie să ai un simţ foarte bun al proporţiilor.“
În 1996 îşi începe cariera în cadrul grupului francez Renault, în zona de design pentru vehicule industriale, autobuze sau tractoare. Patru ani mai târziu, pleacă în Barcelona, la centrul de design Renault, unde începe să-şi formeze mâna în ceea ce priveşte designul maşinilor de talie mică. După un an revine în Paris, unde avea să urmeze unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale.
„Am revenit apoi la Technocentre din Paris unde am început proiectarea Clio 3. Schiţa mea a fost cea care a trecut de selecţie pentru ca în 2006 acest model să devină maşina anului.“
Modelul imaginat de Salar a venit la pachet cu o serie de elemente surprinzătoare pentru acel moment, şi anume, un card de demaraj cu kit mâini libere, GPS, regulator/limitator de viteză, dar şi un nivel de protecţie a pasagerilor cu până la opt airbaguri. Este prima maşină din categoria sa care obţine 5 stele la testele EuroNcap şi primul Clio care are şi o versiune break. Vehiculul este recompensat de două ori cu titlul de Maşina anului, o premieră în istoria acordării acestor distincţii. Azi, mai bine de 13 milioane de maşini Renault Clio se plimbă prin diferite colţuri ale lumii.
Dincolo de aspectele tehnice, proiectul lui Salar a mai cucerit prin ceva. Dintr-o dată, maşina de toată ziua a reuşit să devină felină.
„Am început lucrul la Clio 3 în 2002, obiectivul fiind de a crea o maşină dinamică, cu forme foarte fluide. La momentul respectiv, Renault era un brand mai degrabă geometric, cu linii oarecum tensionate, cerinţa fiind de a abandona această imagine în schimbul uneia cu o fluiditate aparte. Trebuia să fie o maşină senzuală, dinamică. Chiar şi atunci când era într-o parcare, această maşină trebuia să-ţi dea impresia de mişcare.“
Selecţia este aproape la fel de dură ca în natură, ca în junglă chiar. Doar cei puternici scapă.
„În funcţie de brief-ul pe care îl primeam, fiecare designer trebuie să vină cu o propunere în faţa managementului. Au fost 30 de propuneri, din care 10 au devenit modele la scară mică. Din acestea zece, patru au fost create la dimensiuni reale. Apoi au mai rămas trei, două şi la final a fost schiţa mea. Am încercat să fac o maşină puţin agresivă, ca un tigru, o panteră sau ghepard. Este o maşină fluidă din faţă, dar care în spate este bine structurată. A fost o generaţie complet nouă, un model care s-a bucurat de un succes enorm."
Călătoria lui Jean Philippe Salar nu s-a oprit însă aici. Următoarea destinaţie a fost Coreea de Sud, designerul fiind convins de importanţa restart-ului.
„Trebuie s-o iei din când în când de la zero. Dacă stai în acelaşi loc, poţi trece prin perioade sterile în ceea ce priveşte creativitatea. Eu m-am expus unei ţări complet diferite de tot ceea ce ştiam, cu o cultură diferită.“
Rămâne doi ani în Coreea, între 2004 şi 2005, unde contribuie la realizarea modelelor SM5 şi SM7, berlinele statutare destinate pieţei coreene. În 2005 revine în Paris la Technocentre şi participă la dezvoltarea întregii game Megane. În 2008 este timpul pentru un nou restart, devenind şeful centrului de design din Mumbai.
„În India am stat cinci ani de zile. A fost o experienţă uimitoare. Coreea a fost o experienţă uimitoare prin modernitatea societăţii, în timp ce India m-a marcat prin energia locului.“
După India, revine în Coreea, iar în 2015 ajunge în România.
„M-a atras jobul în sine, dar şi echipa puternică. Ştiam că este o oportunitate.“
Se plimbă cu metroul în Bucureşti, un oraş care deşi este într-o transformare continuă, aproape se sufocă blocat într-un trafic pentru care nimeni nu găseşte vreo soluţie.
„Bucureştiul ca oraş este foarte contrastant, nu este un proiect omogen, dar este un oraş ca o carte de istorie, în care citeşti în estetica locului fiecare perioadă. Nu este un oraş care ţi se oferă cu totul de prima dată, se lasă destul de greu cucerit, trebuie să ştii cum să-l abordezi, unde să mergi. Dacă în Coreea era modernitatea, iar în India erau culorile, aici cred că îmi place tocmai acest contrast.“
Cum arată maşina viitorului? Va fi un automobil care le va şti pe toate? Vehiculul va merge singur, fără şofer? Jean Philippe Salar este designer în primul rând, nu regizor de filme SF.
„Orice soluţie de mobilitate trebuie adaptată la piaţa respectivă. Maşina trebuie să se integreze în designul oraşului. Pentru noi globalizarea a fost un mare avantaj pentru că am avut oportunitatea de a face lucruri pentru fiecare din pieţele în care suntem prezenţi. Avem studiouri de design satelit peste tot în lume, aşa că înţelegem ce vor oamenii. Designul, cel puţin în categoria noastră, nu este un SF. Maşina nu este o altă realitate, ci un lucru care răspunde cel mai bine nevoii de mobilitate.“
Când nu desenează maşini, îl mai pasionează o formă de mobilitate şi una de artă.
„Cred că mi-ar plăcea să fac design de iahturi. Nu am acum timp, dar mi se par nişte obiecte foarte frumoase, prin simplitatea lor. Şi îmi place foarte mult fotografia, îmi place să imortalizez stări, secvenţe. Am senzaţia că astfel pot trăi 10 vieţi, toate
într-una. Am fost în multe locuri, am văzut Coreea toată, China, India, Indonezia. Sunt experienţe pe care le trăiesc alături de familia mea şi care mă fac mai creativ. Practic, nu te opreşti niciodată.“
