Ce sacouri purtăm toamna asta?

1 nov 2011 Autor: Mitu Ioana

„Pe măsura“ aşteptărilor

Vezi galeria foto „Pe măsura“ aşteptărilor

Italienii spun că din dulapul unui bărbat nu ar trebui să lipsească blazerul albastru cu butoni de metal, care merge întotdeauna bine cu pantaloni gri din lână sau cu pantaloni bej din bumbac. Britanicii sunt de părere că orice bărbat trebuie să aibă cel puţin un sacou de tweed. Iar croiala trebuie să fie neapărat "su misura", dacă nu bespoke.

Un sacou pentru un bărbat este la fel de important ca o pereche de panofi pentru o femeie, doar că în loc de Manolo Blahnick domnii "connais­seurs" preferă branduri de pe Savile Row sau stilul Brioni. Sacoul trebuie să aibă, printre altele, culoarea potrivită, material care nu se şifonează, croială impecabilă, căptuşeala fină, nasturii argintaţi şi alte detalii care nu scapă unui ochi avizat.

"Jacheta reflectă personalitatea celui care o poartă şi de aceea ar fi de preferat să fie un model made to measure", spune Gianpiero Banfi, director co­mercial Santandrea, brandul de lux specializat pe costume su misura.

Conform italianului, anul acesta se poartă sacourile mai puţin formale, cum sunt cele purtate de obicei de politicieni sau bancheri.

"Bărbaţilor le place confortul şi în ultima vreme optează din ce în ce mai mult pentru sacouri din materiale moi- «Giacca Camicia», cum le spunem noi în Italia pentru că arată ca o jachetă, dar au lejeritatea unei cămăşi". Angelo Blasi, director de vânzări şi marketing la Cantarelli, un alt brand cunoscut pentru costumele sale su misura, spune că în trend, din Italia până în America de Nord şi Japonia, este aspectul vintage şi decontractée pe care sacoul îl are după ce a fost spălat o dată, înainte de a fi pus în vânzare. Sacourile de la Cantarelli şi Santandrea se găsesc în magazinul Royal Men din Bucureşti.

Designerii de modă au început la rândul lor să realizeze importanţa costu­melor made to measure. La înce­putul anului viitor Lanvin va deschide un magazin dedicat bărbaţilor, în New York, cu un departament special pentru costume realizate pe măsură, iar Dior Homme a făcut acelaşi pas pentru magazinele din Paris şi Milano. De pe catwalk a adus şi Ermenegildo Zegna, în magazinul de pe Calea Victoriei, câteva dintre modelele de sacouri din colecţia toamnă/iarnă 2011.

Linia de sezon e definită de culori gri închis, verde milităresc şi camel, şi materiale care par grele dar sunt de fapt uşoare pe corp, precum angora, mohair sau caşmir. Iar pentru că sărbătoreşte 20 de ani de existenţă în China, cea mai mare piaţă a brandului, Zegna a realizat şi o serie de haine inspirate din cultura poporului chinez.

Sacourile au împru­mutat detalii din uniformele purtate în revoluţia chineză, combinate cu detalii din stilul masculin plin de personalitate al anilor '40, în culori care variază de la griuri, roşu, maro şi verde de bambus. Tot în magazin se găsesc şi modele iconice pentru inovaţiile tehnologice pe care brandul le-a adus în domeniul croitoriei de lux: "Futuristic Jacket" în realizarea căreia nu s-au folosit cusături clasice, ci laser-ul, sau modelul inovativ "Needle Punch Knit." Reprezentanţii Zegna spun că anul acesta în trend sunt piesele în serie limitată.

"Se aleg mai puţine piese vesti­menare, dar mai speciale, diferite de cele din garderoba existentă. Sunt preferate ţesăturile/pro­dusele exclusive (serie limitată)".

Pentru cei care rămân fideli mode­lelor tradiţionale designerul Alexandru Ciucu a realizat pentru sezon jachete cu imprimeuri britanice.

"Anul acesta se impun sacourile din tweed, caşmir şi catifea cu croială cambrată. Culorile la modă diferă în funcţie de material. Astfel, pentru tweed sunt de preferat carourile mari în culori de uşor contrast (cafeniu - cărămiziu cu cadratură bleu), iar pentru catifea şi caşmir - uniurile înnobilate cu mici accente stilistice", spune Ciucu. Cele mai exclusiviste sacouri din recenta colecţie a de­signerului sunt modelele Al Mike Sollozzo (reinterpretarea ţinutei lui Al Pacino în "Naşul") şi American Gere (de la Richard Gere în "American Gigolo"), potrivite pentru o întâlnire de business, dar şi pentru un prânz într-un restau­rant high class.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
„Pe măsura“ aşteptărilor

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine