Arts & Design

Cititi in Dupa Afaceri: Criza la trei ace

09 oct 2009 163 afişări
Din aceeaşi categorie
Criza la trei ace

Savile Row a decretat: costumele trois pieces pentru barbati sunt din nou la moda, conform cererilor clientilor de pe faimoasa strada de croitorie "bespoke." Iar pentru a fi in ton cu "noua seriozitate", designerii au readus in trend pentru acest sezon modelul clasic (upgradat) de camasa alba - mai ales pentru doamne.

In plina recesiune, oamenii de afaceri au inceput sa se imbrace doar la patru ace. Chiar si cei care nu mai au job au inceput sa poarte costum, pentru orice eventualitate... de networking. Astfel, scena business, cel putin din strainatate, a inceput sa fie de o eleganta ce sfideaza lipsurile recesiunii, iar managerii prefera sa poarte acum costume potrivite mai degraba unei zile de sarbatoare decat unei sedinte de consiliu.

Croitorii de pe Savile Row spun ca vestele sunt noul trend in materie de costume de afaceri - adauga versatilitate unui costum si aduc o nota de stil. Un client britanic a comandat chiar 14 costume trois pieces (cu preturi ce incep de la 4.200 de lire sterline) de la firma Maurice Sedwell de pe Savile Row. Iar alte companii precum Gieves&Hawkes ofera mai nou modele de costum din colectia de toamna care include, pe langa sacou si pantaloni, vesta asortata (preturi de la 795 de lire sterline).

In Romania, vesta pare inca desueta si nu exista deocamdata cerere semnificativa pentru costume trois pieces, dar "credem ca noul trend nu va intarzia sa apara si aici", spun reprezentantii Casa Frumoasa ce realizeaza costume "pe masura" marca Brioni si Scabal. Nici Dinasty nu a realizat pentru colectia ready to wear costume trois pieces, insa datorita faptului ca in magazinele Alb& Negru (care distribuie costume Dinasty) exista serviciul "pe masura", clientii ce doresc vesta la costum pot cere acest lucru. "Experienta ne-a invatat ca trendurile din afara ajung mai tarziu la noi, prin urmare, desi sunt connaisseuri care mai cer si costum cu vesta, am preferat sa pastram colectia Dinasty formata doar din doua piese. Am observat insa ca mai multe companii au lansat colectii de costume cu veste", spun reprezentantii brandului.

Leonard Mitu, senior consultant financiar, spune ca "in Romania inca primeaza gustul pentru costume realizate dupa modelul italienesc cu sacouri cambrate si pantaloni, fara vesta". Insa, pentru el, costumul trois pieces inseamna eleganta neegalata si, pentru ca in magazinele din capitala, precum Bigotti sau Cavaliere nu a gasit modele reusite de costume cu vesta, prefera sa si le realizeze pe comanda.

Alexandru Ciucu, designerul croitor al oamenilor de afaceri, este de altfel printre putinii din capitala care au in oferta si costume business trois pieces (costa aproximativ 1.200 de euro). "In Romania nu se poate vorbi inca de un trend pentru costumle cu vesta, insa sunt si clienti care cer asa ceva", spune Ciucu.

Pentru oamenii de afaceri ce aleg sa poarte costum cu vesta, croitorii de pe Savile Row au insa un singur sfat - vesta sa fie din acelasi material cu sacoul si pantalonii pentru a pastra sobrietatea in cadrul intalnirilor business.

Cu aceeasi sobrietate, podiumurile modei au prezentat la inceputul anului, pentru sezonul toamna-iarna 2009, mai multe camasi albe decat intr-o cladire de birouri - asortate la pantaloni negri sau fuste in dungi, dar accesorizate totusi cu funde mari (Gianfranco Ferré ) sau broderii victoriene (Chloé). De altfel in prezentarile pentru acest sezon au predominat variatiunile pe temele alb/negru, iar designerul francez Lanvin a spus chiar ca la urma urmei femeile "nu merg doar la petreceri si cine", ci trebuie sa se concentreze si pe partea business.

Si in Bucuresti la magazinul Mariella Burani de exemplu, in colectia noua se gasesc piese pentru femeile de afaceri ce vor sa se imbrace business fashion - o pereche de pantaloni drepti gri cu pasari albe desenate discret pe talie (1.100 lei) sau o fusta gri cu broderie neagra ce curge pe lungimea materialului (1.100 lei). De asemenea, in magazinul J. Krinstensen de la parterul hotelului Radisson se gasesc, pe langa costume pentru femei marca Brioni, camasi albe de la acelasi brand italienesc, cu guler si papion, plastron plisat si manseta dubla sau cu un simplu cordon in talie (preturi ce pornesc de la cateva sute de euro).

Citeşte şi: